image
Sursa foto: cnas.md

CNAS vine cu precizări referitoare la depunerea cererii online pentru reexaminarea pensiei

Casa Națională de Asigurări Sociale vine cu precizări referitoare la depunerea în mod electronic a cererii pentru reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă. Conform ultimelor date statistice ale instituției, pe site-ul www.cnas.md, au fost depuse 4 286 de cereri online din cele 10 346 – înregistrate în total la ziua de astăzi.

CNAS precizează că cererea online completată de către solicitant va fi acceptată dacă se completează corect și se bifează toate câmpurile disponibile.

Solicitantul trebuie să fie beneficiar de pensie pentru limită de vârstă, să confirme stagiul necesar de cotizare pentru reexaminare după stabilirea dreptului la pensie. Se va verifica că nu a fost depusă cerere de reexaminare pe suport de hârtie la CTAS; nu a fost depusă cerere de reexaminare prin „e-Cerere”; pensia pentru limita de vârstă nu a fost reexaminată.

Solicitanților le este recomandat, periodic, să acceseze butonul ,,Verifică statutul” pe pagina electronică, unde a fost depusă cererea. În câmpul „IDNP beneficiarului” se introduce IDNP-ul beneficiarului de pensie pentru limita de vârstă. Mai jos se introduce codul de verificare reflectat în imagine. După introducerea câmpurilor, se verifică corectitudinea datelor prin tastarea butonului ,,Verifică statutul”.

Ca urmare a accesării butonului, pe interfață se va afișa informația ,,Rezultatul cererii”, cu unul din rezultate posibile:

„Cererea Dvs. a fost recepționată”;

„Cererea Dvs. se află în proces de examinare”;

„Decizia pentru reexaminarea pensiei a fost aprobată”.

De la 1 ianuarie 2021, se reexaminează pensiile pentru limită de vârstă a beneficiarilor de pensii, care și-au stabilit dreptul la pensie după 1 ianuarie 1 999 și au realizat un stagiu de cotizare după ieșirea la pensie de la 7 la 10 ani.

Noutăţile partenerilor

comentarii: