image
Sursa foto: Jurnal.md

Dezvăluiri în EXCLUSIVITATE la Jurnal TV privind Laundromatul: Înregistrarea completă a discuției dintre Platon și Grinșpun

Dezvăluirile despre spălătoria rusească de bani continuă. În cadrul talk-show-ului „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, a fost difuzată integral înregistrarea convorbirii dintre afaceristul Veaceslav Platon - care controla principala bancă implicată în Laundromat - și partenerul său de afaceri, Emmanuil Grinșpun, vizat în mai multe anchete jurnalistice.

Descifrarea discuției:

- Ascultă, este o informație obiectivă. Eu vreau ca ceea ceți voi spune acum să n-o percepi în contextul conflictului nostru. De pe 16 până pe 19 martie (2015) în Moldova au fost americanii. Ești la curent, da? A fost FBI, a fost Departamentul de Justiție și a fost Trezoreria SUA. Am listele, pentru că nu țin minte toate numele. Eu am rugat ca mie să mi se pregătească aceste...

Deci, de pe 16 până pe 19 în SIS s-a aflat ofițerul reprezentanței oficiale a CIA în Moldova, Cris. A mai fost ofițerul reprezentnanței CIA în România, reprezentantul Trezoreriei SUA, Deborah Provote, Departamentul de Justiție al SUA, US superviser inspection agent International Corrupt Unit, Jeff Preiffer special agent FBI. Scopul vizitei - (1) Cooperarea pentru elaborarea unui plan de acțiuni comune pentru identificarea și blocarea fluxurilor financiare din Federația Rusă prin Republica Moldova. (2) Coordonarea acțiunilor pentru identificarea cetățenilor moldoveni și ruși. (3) Prioritate pe băncile din Rusia care sunt implicate în respectivele scheme. Partea moldovenească - (1) Toate informațiile privind Șor, offhore-uri, conturi, conexiuni în Moldova, peste hotare... (2) Actualizarea informțiilor privind Platon, inclusiv pe dosarul Magntisky și 19 miliarde de dolari din Federația Rusă. (3) Toată informația privind Moldoindconbank, transferuri prin off-shore, bănci din Rusia, corespondenți, mai ales Novicombank. (4) Informații privind băncile din Transnistria, ipotecare, rolul lui Baitaziev Talgat în legăturie cu business-ul Federației Ruse, posibilele fluxuri. Toată informația este necesară pentru includerea acestor bănci în lista sancțiunilor aplicate Federației Ruse.

Partea americană - (1) Sprijin financiar pentru SIS petru racolarea angajaților Moldoindconbank, inclusiv peste hotare. (2) Blocarea temporară a fluxurilor în țările UE și zonelor controlate din off-shore. (3) Trezoreria SUA și FBI - ajutor pentru perfecționarea legislației Republicii Moldova în domeniul blocării, algoritmuri și metode pentru identificarea fluxurilor financiare, suport IT etc. Totalizare - în termen de... de inclus propuneri în planul de acțiuni SIS, de transmis părții americane informațiile deținute referitoare la punctul (1) în termenul stabilit cu următoare continuare - atenție deosebită pe Platon, de solicitat posibilitățile Băncii Naționale.

Eu trebuie să-ți spun asta și eu am verficat la nivelul meu că acești oameni au fost. Eu nu știa despre ce ei au vorbit, dar cred că tu înțelegi, da? Eu vreau doar să-ți spun ca tu să fii foarte atent. Deoarce dacă acești oameni se vor apuca de tine, nu vei ști în care colț al planetei să te ascunzi. Slava, eu nu vreau ca tu să mă înțelegi greșit.

- Eu o să-ți explic. Ei cercetează separat cazul Novicombank. Este banca controlată de Cemezov.

- Eu știu. Îi cunosc pe toți. Sunt amicii mei.

- Ei se interesează de legăturile și posibila scoatere a banilor din Federația Rusă de către un anumit cerc de oameni angajați politic. Asta-i tot. Aici nu este așa ceva.

- Ultimul lucru pe care mi-l doresc este ca tu să ai neplăceri cu cei din partea cealaltă. Doarece...

- Ei văd aici conotații politice, dar acesta e comerț curat.

- Dacă acesta e comerț curat, atunci pe ei asta nu-i interesează. Cel mai important e ca moldovenii să nu-ți dea țeapă.

- Ascultă. Toți banii care veneau și plecau erau trecuți pentru achitarea mărfurilor și serviciilor. Banii n-au mers pe conturi personale. Banii n-au mers pentru anumite scopuri politice. Banii au mers în China, Hong Kong, Europa...

- Eu am... Ei mi-au dat... i-am întrebat dacă pot să-mi arate. Eu am un stick cu toate ale tale... Ei mi-au dat și acolo este Samsung...

- Este un flux de importuri neoficiale, eschivare de la plata taxelor vamale...

- Slava, îți mai spun odată că Trezoreria SUA și Departamentul de Justiție al SUA nu vor apăra bugetul Rusiei.

- Exact! Ei vor lua tot mormanul acesta de informații, îl vor analiza și vor spune că nu le este interesant. Deoarece Vadik tot anul trecut, împreună cu procurorul general, împreună cu directorul CNA, a stat în Ambasadă și a povestit cum eu ”deservesc” elita politică din Rusia, că acești bani sunt de la construcțiile (pentru Olimpiadă) din Soci, bani splălați de funcționarii ruși, tot felul de prostii... La ce bun? Pentru că el dorea să-i implice pe americani ca să-mi creeze cât mai multe probleme. Astfel de bani din Rusia... Uită-te la băncile din țările baltice... Astfel de bani sunt cu duiumul!

- Eu doar îți spun. Ceea ce pot să-ți propun... Băieții de acolo ne sunt loiali. Foaia care ți-o arăt îți pare reală?

- Da, da.

- Ei sunt gata pentru un ”comision mărunt” să facă scurgeri de informație. Ei m-au întrebat - ”te întâlnești cu Platon?”. Le-am zis - ”mă întâlnesc”. Ții minte că ei s-au mai adresat? Dacă vrei, ei vor ”pierde” asta la nivel local pentru bănuți.

- Da, da. Facem!

- Cât ar costa... 20 de mii de dolari, 50 de mii de dolari... Cât mai costă și moldovenii ăștia... Și ei vor scrie ”noi nu vedem asta”, ”noi nu vedem aceea”... Au venit. Hai! Vom încerca... Nu se corup angajații Moldindconbank... Ei doar pot să corupă, dar pot și să nu corupă... Eu doar îți spun prietenește că eu nu pot să tolerez când pe cineva apropiat... Eu dacă știu informația, eu sunt obligat să ți-o spun. ”Asta” a ajuns la mine pe data de 24 (martie). Așa că decide dacă ai nevoie. Doar că eu nu pot să-ți dau contacte directe pentru că ei sunt prieteni. Eu i-am întrebat - ”pot să vă contectez cu dânsul?”, iar ei mi-au spus ”nu poți”. Dar eu cred că până la urmă... Asta-i tot.

- Umblă, fug...

- Uită-te, moldovenii sunt niște oameni ”îngrozitori”. Ei toți au paranoia, tu știi. Ei pot să inventeze, să adauge, să-ți ”agațe”. Ei pot să abordeze cazul așa, dar pot să-l abordeze și altfel. Dacă ei îl vor aborda așa cum nouă ne trebuie... vor spune că nu e o ”chestie politică”, ”nu vedem nimic politic”. Ei trebuie să vorbească, tu trebuie să le scrii texte, ei trebuie să raporteze asta mai departe. Vor spune ”da, este un flux, dar noi nu vedem... vedem doar evaziune fiscală în Federația Rusă. Asta vedem, dar nu vedem conotații politice”. Asta doar e SIS! Noi nu putem să-i forțăm să nege. Noi putem să-i forțăm să spună adevărul. Asta doar e cel mai simplu - să-i forțezi pe oameni să spună adevărul. Asta îți voi asigura - ca ei să spună adevărul. Ei vor scrie ”adevărul” la dracu! O vor face pentru nimic. Asta e tot. Iar mai departe... Eu știu bine sistemul american. Uită-te, ”americanii mei” care au luat dosarul au răsfoit internetul în privința ta și au spus ”dați-l încoace!”. Eu îi între - ”ce înseamnă asta?”, iar ei îmi spun ”noi vom arăta lipsa de onestitate”. Sunt oameni care n-au habar, care se află în Florida, avocați... Adică ei au verificat internetul și nu s-au lenevit să caute în limba rusă. Eu le zic - ”dar pot să văd sursele?”, iar ei - ”nu”. Am rămas șocat! Ei mi-au spus că au căutat în rusă și apoi au tradus. Slava, îți spun că te vor băga în ”listă” și vei căuta... La ce bun îți trebuie?

- Ce fel de liste, prietene? Eu nu merg în America. Ei pot să-mi interzică intrarea în America. Ei și ce? Ei oricum nu-mi dau viză.

- Uită-te, un caz grăitor este cel al lui Dmitri Firtaș (oligarh ucrainean). Ce fel de Americă? Ei pot să facă orice! Orice! - Da, da. Eu nu le sunt ”interesant”.

- Mai pe scurt, dacă trebuie, eu te voi ajuta. Dacă nu, scuză-mă. - Nu, nu. Nu va încurca. Dar până la urmă eu nu sunt ”interesant”. Eu nu pot să le dau nimic. Nu am niciun rol politic. Nu sunt legat cu lideri, nici cu al doilea așalon, nici cu primul.

- Tu ești legat de ”dervirea” anumitor fluxuri...

- Ale căror? Ale comercianților pe care eu pot să-i aduc și toți vor râde! Unii comercializează tehnică, alții produse alimentare... Dacă ei vor să vadă întreaga tagmă a comercianților din Moscova și Sankt Petersburg, poftim! Ce pot ei să-mi incrimineze mie? Îmi închipui cum vin fețe serioase... Au nevoie de mine personal?

- Pe mine mă îngrijorează că ei au venit în asemenea componență.

- Mai mult în privința lui Șor, crede-mă. Iar aici nici nu știi cum descoperă ceva și vor atrage. - Da, Șor desigur... I-ai văzut conferința lui tâmpită de presă?

- Ei cred că poate vor atarge, poate le va reuși ceva... ”aha, sunt conturi în Novicombank”... Apropo, Novicombank ne-a închis toate conturile. După asta, a închis imediat. Prin Moldindconbank nu trece nimic... astăzi... Și nu va trece. Blocarea este așa o...

- Încă o dată. Fii atent pentru că... Fii atent. Cine e informat e înarmat.

- Da, da... Din ăștia ca mine în Rusia sunt vreo sută de oameni

- Nu, nu.

- Crede-mă!

- Nu, nu... Nu vă subestimați! Astfel de oameni ca tine în Rusia mai sunt doi sau trei, care fac în asemenea cantități. Ascultă, eu cred că ei ar trebui să-ți dea un premiu pentru că tu furi bugetul Rusiei.

- Eu nu fur bugetul Rusiei! Voi, oamenii, nici nu înțelegeți ce se întâmplă...

- Premeiu pentru că tu oferi instrumente pentru furtul bugetului Rusiei.

- Nu este niciun furt al bugetului Rusiei. Nimeni nici nu a intrat în esența operațiunii. Iar esența operțiunii este foarte simplă. De exemplu, tu în Rusia ai câștigat 100 de ruble. Ce vrei să faci cu banii? - Să-i scot fără probleme.

- Exact! Dar nu vei putea! Legislativ e prevăzut, dar în realitate nu se poate. Își pun bețe în roate. Din acest motiv se găsesc instrumente că să scoți banii munciți cinstit și să primești acolo dolari sau euro. Gata, Emik, gata! Înțelegi? Și atunci când ”prietenii” noștri americani vor veni la mine și-mi vor spune - ”îți înaintăm învinuiri”, eu le voi spune să meargă în...! Și știi de ce? Pentru că nicio tranzacție nu e ”hoție”. Nici una! Sunt bani curați. Mai mult! Când noi lucrăm cu oamenii, îi avertizezăm pe toți că dacă sunt bani furați, atunci chemăm poliția! Nici nu discutăm! Noi îi dăm polițiștilor ruși! Vin polițiștii și le spunem totul - cine a venit, unde, unde au dat, sub ce formă, în care locații... Deodată, fără discuție! Toți știu asta. E regula acestei ”piețe”. ”Dacă vrei să faci ceva rău, vino și spune!”. Este un alt ”comision”, o altă schemă. Dacă nu - ai plecat! E o regulă strictă în această afacere. Problema constă doar în faptul că oamenii nu pot să-și asigure circulația normală a capitalului, lucru care legislativ e permis, dar de facto e greu de făcut. Sume mici - da, dar sume mari nu vei putea scoate ușor din Federația Rusă. Iată, oamenii sună și spun că nu pot să-și transfere banii. Ei iau bani gheață și-i pun pe contul propriu de persoană fizică. Vor să-i transfere, dar... O!

- De ce?

- Tranzacție suspectă! Spălare... Adică Banca Centrală (din Rusia) în lupta cu acest fenomen a exagerat cu limitările. Așa că atunci când vor veni ”oamenii” și vor cere fluxurile, vor vedea fluxurile și se vor lua de cap!

- Am înțeles. Cel mai important e ca tu să conștientizezi situația.

- Moldovenii deja i-au... ”obosit” acolo pe toți cu aceste demersuri. Da, sunt demersuri, dar nu-i nicio declarație despre ilegalitate. Polițiștii au verificat. A fost greu de organizat asta, dar polițiștii au verificat. Ei au raportat - ”noi nu avem pretenții”. Sunt raporturi de dept civil. Eu am transmis acolo, scuzați-mă... Nici eu n-am pretenții la adresa lor. Ei și ce, ”antreprenoriat ilegal”! - Polițiștii au fost prin Rusia?

- Cei de la Moscova. Ăștia m-au ”obosit”. Administrația Președintelui, FSB, Procuratura... -

Deci tu ai ”rezolvat” totul. În Rusia nu sunt pretenții nici la adresa ta... Dacă nimănui nu i-au fost provocate daune, atunci nu este nici dosar.

- Exact! Înțelegi? Exact! Este o sumă mare și gata. În patru ani.

- Ascultă, pe cine interesează? Și nici bugetul Moldovei nu e afectat! - Deloc! Înțelegi? Și niciun răspuns pentru moldoveni din Rusia! Niciunul! Gata, băieți! Până aici a fost.

Invitat în studio-ul Jurnal TV, Veaceslav Platon a calificat înregistrările audio ca fiind false și spune că acestea nu corespund adevărului.

„Tot acest „fake” s-a făcut împotriva domnului Emmanuil Grinșpun, dar nu în defavoarea mea”, a declarat Veaceslav Platon în studioul Jurnal TV.

Omul de afaceri Emmanuil Grinșpun nu a fost de găsit la telefon pentru o reacție.

Emisiunea poate fi urmărită integral aici.

Noutăţile partenerilor

comentarii: