Fuziune istorică în lumea auto: grupul Fiat-Chrysler şi PSA Peugeot Citroen devin o singură companie gigant

În lumea auto s-a luat o nouă decizie istorică — acţionarii a două cele mai mari companii auto au decis fuzionarea într-o companie gigant. Astfel, grupul Fiat-Chrysler şi grupul PSA Peugeot Citroen devin o singură companie mare, cu un portofoliu uriaş de mărci, informează PiataAuto.md.

Foto: PiataAuto.md

Dar înseamnă oare asta pentru ele mai multă forţă sau e o mişcare disperată a unor dinozauri de a se ascunde împreună de schimbările climatice economice majore ce au loc în lume? Şi mai ales, ce înseamnă asta pentru publicul şi admiratorii numărului imens de mărci, incluse în portofoliul noii companii-gigant?

Aşadar, trebuie să începem cu enumerarea mărcilor auto, care vor face parte acum dintr-un singur grup. Lista e uriaşă! E vorba de mărcile Fiat, Alfa Romeo, Lancia, Maserati, Abarth, Chrysler, Dodge, Jeep, RAM, SRT, Fiat Professional (divizia de vehicule comerciale) — şi asta doar din partea grupului Fiat Chrysler. De cealaltă parte, ne amintim că acum câţiva ani grupul francez a achiziţionat şi marca Opel, aşa că lista de mărci din partea acestora este şi ea impresionantă — Peugeot, Citroen, DS Automobiles, Opel, Vauxhall, aproape toate având şi divizii de automobile comerciale. Apropo, pe partea vehiculelor comerciale cele două grupuri mari colaborează de foarte mulţi ani, având aproape toate modelele create pe platforme comune.

Peugeot 2008 (stânga) și Jeep Wrangler (dreapta) / Sursa:PiataAuto.md

Deci, cel puţin 15 mărci auto va avea în portofoliu noua companie gigant, fără a lua în considerare mărcile de personalizare precum Mopar sau diviziile de motorsport. Pentru public asta va însemna inevitabil că următoarele modele ale acestor mărci vor împărţi şi mai mult platforme tehnice comune, motorizări comune, sau vor fi produse la aceleaşi uzine cu surorile de platformă. Se poate observa experienţa Opel din ultimii ani — la început unele modele au continuat a fi produse pe platforme moştenite de la General Motors, după care, la facelift, s-au schimbat motoroarele la majoritatea din ele cu cele de origine Peugeot, iar ulterior, la schimbul de generaţii, s-a optat pentru platforme comune, ca în cazul lui Opel Corsa, spre exemplu.

Noua generație Opel Corsa, construită pe o platformă de Peugeot / Sursa:PiataAuto.md

De ce au recurs cele două mari companii la fuziune în contextul actual şi va aduce oare această fuziune un beneficiu strategic pentru ele? Au devenit aceste mărci mai puternice sau pur și simplu și-au unit probleme proprii într-o problemă comună mai mare? Citiți continuarea analizei în articolul de pe PiataAuto.md.


Pub