Reacția PD, la anunțul de plecare a organizației din Taraclia: Subiectul nu merită atenție

Partidul Democrat susține că doar unii membri de la Taraclia au părăsit rândurile formațiunii, iar în spatele plecărilor ar sta, ca și în alte cazuri, fostul lor coleg Eugeniu Nichiforciuc.

Foto: UNIMEDIA

„Anul nou, dar metodele vechi. Gașca lui Nichiforciuc, cu suportul celor care încă mai guvernează, continuă presiunile pe membrii PD (care dețin funcții), care sunt amenințați că vor fi dați afară. Chiar și așa, au plecat doar câțiva oameni pe care aceștia îi țineau la salariu, nu întreaga organizație de partid, așa că subiectul nu merită atenție”, se arată într-o reacție a Partidului Democrat.

Pe 4 ianuarie curent, organizația teritorială din raionul Taraclia a Partidului Democrat a anunțat că părăsește formațiunea. Membrii și conducerea organizației sunt nemulțumiți, în special, de liderul PD, Pavel Filip, menționând că „democrația internă este doar declarativă, iar degradarea formațiunii a ajuns la nivelul în care nu mai poate fi explicată membrilor și oamenilor”. Aceștia au precizat că rămân neafiliați.


Pub