„Angajatul de aur” al lui Sergiu Nastas la „Poșta Moldovei”

Ilie Gulca
06/01/2021

Fostul director al Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”, Serghei Nastas, potrivit unui act de constatare al Autorității Naționale de Integritate (ANI), și-a anjagat un nepot de-al său în funcția de șef adjunct al Secției Tehnologii Informaționale. Mai mult, Nastas și-a inclus ruda în grupul de lucru pentru examinarea ofertelor privind achiziționarea bunurilor și lucrărilor și i-a achitat, cu generozitate, adaosuri de 35% din leafă, uneori de două pe lună, cel puțin în decursul unui an.    

Inspecția Financiară a stabilit că administratorul Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”, Serghei Nastas, nu a informat organul ierarhic superior și ANI despre despre interesul personal apărut la emiterea ordinului de angajare a unui nepot de-al său în funcția de șef adjunct al Secției Tehnologii Informaționale și de numire a acestuia în componența grupului de lucru pentru examinarea ofertelor privind achiziționarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor pentru necesitățile întreprinderii.

De partea cealaltă, Nastas nu și-a prezentat punctul de vedere despre acest caz chiar dacă inspectorul de integritate i-a solicitat repetat punctul de vedere.

La rândul său, nepotul lui Nastas a declarat inspectorului de integritate că a fost angajat la Poșta Moldovei în 2013–2020. El a recunoscut că se află în relație de rudenie cu Serghei Nastas, acesta fiind fratele tatălui său.

Despre conflictul de interese, el a menționat că nu a știut legislația și că nimeni din cadrul întreprinderii, inclusiv Serghei Nastas, nu l-a informat că actele juridicie și administrative emise de către Serghei Nastas în cazul său ar putea să fie percepute ca fiind emise în situație de conflict de interese.  

Serghei Nastas a deținut funcția de director general al Întreprinderii de Stat Poșta Moldovei din 2013 până în 2018. În perioada administrației sale, potrivit unei investigații a Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova (CIJM), această întreprindere de stat ținea sub șapte lacăte informația despre numeroasele achiziții publice pe care le contracta.

În același răstimp, angajații Poștei Moldovei au figurat printre finanțatorii PDM în campaniilea electorale pentru alegerile locale și legislative. De asemenea, în același mandat al său la Poșta Moldovei, această întreprindere a fost implicată în cotrabanda cu anabolizante.

Înseși veniturile declarate de Nastas etalează viața de lux a acestui funcționar. De exemplu, în 2014, el a declarat circa 2 milioane de lei şi peste 301.000 de euro. În același an, el a trecut în declarație o casă de locuit, o construcţie cu suprafaţa de 200 de metri pătrați, trei apartamente a căror valoare depășește 60.000 de euro; o casă de locuit în Madrid de 480 de metri pătrați cu o valoare cadastrală de 480.000 de euro.

În declaraţia pentru 2018, fostul şef de la Poşta Moldovei a indicat un salariu de aproape 400.000 de lei sau peste 33.000 de lei lunar, numeroase locuinţe şi terenuri agricole. Funcţionarul conducea un automobil de lux de model Porsche Cayenne, estimat la 80.000 de euro. De asemenea, el avea în proprietate un Renault Master cu valoarea de 22.000 de euro.

Ilie Gulca
06/01/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii