fbpx

Ministerul Educației anunță data începerii semestrului II de studii. Se solicită prezența fizică în clase a elevilor și profesorilor

Procesul educațional din semestrul II de studii va începe din 11 ianuarie 2021, cu prezența fizică a elevilor și cadrelor didactice în instituțiile de învățământ din Republic Moldova, conform modelelor aprobate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Potrivit instituției, decizia este motivată de situația curentă în instituțiile de învățământ privind evoluția situației epidemiologice pe durata primului semestru din anul de studii 2020-2021.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ministerul îndeamnă elevii, părinții, cadrele didactice și manageriale să manifeste un comportament responsabil în familie, în societate și în spațiul școlii, să respecte regulile de sănătate publică cu privire la prevenirea răspândirii virusului COVID-19, dar și prevederile Instrucțiunii privind măsurile de protecție care trebuie aplicate pentru organizarea activității instituțiilor de învățământ publice și private în contextul epidemiologic al COVID-19.

„Exprimând gratitudinea pentru angajații sistemului educațional, antrenați plenar în organizarea cu succes a procesului educațional în context pandemic, mizăm, în continuare, pe implicarea responsabilă a fiecăruia în organizarea procesului educațional în siguranță. Apreciem efortul părinților care au susținut demersul cadrelor didactice și au fost receptivi la mesajul de solidarizare lansat de minister.

De asemenea, apreciem efortul șefilor Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, a cadrelor de conducere, a cadrelor didactice în monitorizarea situației în fiecare instituție de învățământ, precum și cartografierea, zilnică, a datelor cu privire la indicatorii statistici privind starea epidemiologică. Obiectivitatea acestor date este esențială în luarea deciziilor, prin urmare, vom continua monitorizarea lor atentă”, se arată într-un comunicat al instituției.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button