‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 18 aprilie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaPe lângă piața rusă, ce țări sunt oportunități de export pentru merele moldovenești

Pe lângă piața rusă, ce țări sunt oportunități de export pentru merele moldovenești

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Cantitatea de mere importate de Rusia an de an este în scădere. Potrivit surselor ruse de informare, importul total de mere în Rusia în sezonul anterior a constituit puțin peste 710 de mii de tone, cu 80 de mii de tone mai puțin decât în 2018. Cantitățile tradițional importate au fost înlocuite cu mere din producția proprie. 

În aceste condiții, producătorii și exportatorii din țară încearcă să identifice noi oportunități de export, să-și ajusteze sortimentul altor piețe și investesc mai mult în livezi performante. Unii exportatori estimează că în 5 ani merele moldovenești nu vor mai avea acces pe această piață, alții susțin că acest lucru nu se va întâmpla prea curând.

Potrivit lui Iurie Fală, directorul executiv al asociației producătorilor și exportatorilor de fructe Moldova Fruct, livrările de mere pe piața rusă vor continua, însă producătorii deja întreprind măsuri pentru a corespunde cerințelor altor piețe.

„Merele moldovenești sunt cunoscute consumatorilor ruși. În plus, exportatorii cunosc cerințele acestei piețe și au deja stabilite parteneriate. Totuși, faptul că sunt plantate masiv livezi ne vorbește despre necesitatea de a ne orienta și spre alte piețe. Producătorii ruși plantează și livezi cu soiuri de club. Tendința de a înlocui importurile cu producția proprie este tot mai vizibilă”, a menționat pentru Agrobiznes Iurie Fală.

Cantitățile exportate de mere moldovenești în ultimii ani

Vor crește standardele de calitate

Schimbările de pe piețele de desfacere indică necesitatea de a produce mere de calitate, fiind estimată o cerere tot mai mare pentru acestea.

Se observă o tendință de înlocuire a soiurilor tradiționale, cum ar fi Renet Simirenco, Idared, Slava Peremojțiam cu soiuri noi. La acest capitol, o bună parte din producători înregistrează performanțe bune.

‹ adv ›

Pentru a exporta pe alte piețe este necesar de a stabili parteneriate cu importatori de acolo, de a soluționa toate problemele legate de logistică. Aceste lucruri presupune resurse suplimentare.

Soiurile roșii – mai solicitate

„În principiu, cerințele pieței UE sunt similare celor de pe piața rusă: calibrul merelor mai mare de 65mm, fiind solicitate mai mult merele roșii. În ultimii ani, se observă o creștere a consumului de mere roșii. Astfel, spre exemplu pentru soiul Gala au fost înregistrate creșteri importante”.

Țările din regiunea Asia-Pacific preferă merele de calibru mai mic, de culoare roșie. Pe piața din Orientul Mijlociu sunt solicitate merele roșii, aproximativ 80% din vânzări reprezintă soiurile roșii.

Țările unde ar putea fi exportate merele moldovenești

Potrivit datelor oficiale, pentru merele, perele și gutuile moldovenești se atestă dependența foarte mare de piața rusă.

‹ adv ›

Principalele țări ale exportului de producție horticolă din Republica Moldova în anii 2017-2019

Pe lângă această piață, țările UE, cele din Orientul Mijlociu și Africa sunt atractive pentru producătorii autohtoni. Potrivit datelor asociației, țările ce oferă cele mai mari prețuri pentru mere sunt Germania, Marea Britanie, urmate de Federația Rusă.

„Primele 14 țări UE au cerințe mai mari față de calitate. Țări cum ar fi Vietnam, Indonezia, Malaysia sunt atractive pentru noi. Însă, toate aceste țări presupun o logistică diferită, inclusiv ce ține de transport, ambalaj. UE solicită cutii deschise, merele puse în alveole, iar pentru livrările maritime trebuie să avem ambalaj potrivit. În UE merele ajung în termen de până la 7 zile, în Rusia – maxim 10 zile, India – 40 de zile”.

Cutii pentru livrarea merelor pe cale maritimă, 18 kg

Este necesară asocierea și suportul statului

Nu este o problemă să identifici o piață de desfacere, este problemă să te menții pe aceasta și să asiguri livrări constant. Este necesară o acțiune coordonată a ramurii, asocierea producătorilor pentru a asigura loturi omogene, în cantitățile solicitate.

„Pentru a avea succes pe noi piețe este nevoie de promovarea și susținerea statului. De multe ori, barieră pentru producători constituie cadrul legal. Astfel, ANSA, MADRM sau Guvernul trebuie să constribuie prin aportul lor. În primul rând, aici vorbim de semnarea acordului de liber schimb pentru anumite produse. Spre exemplu, exportând în Egipt mere, ar trebui oferită posibilitatea producătorilor de acolo de a exporta pe piața noastră fructe exotice. Ar fi avantajos pentru ambele țări”.

Chiar dacă durează ceva mai mult timp, experții naționali susțin că producătorii autohtoni vor reuși să se alinieze cerințelor altor piețe de desfacere.

Potrivit datelor Top Wolrd Exports, Republica Moldova se clasează pe locul 12 la nivel mondial după valoarea obținută din exportul merelor (datele anului 2019).

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›