Racolau tinere din Moldova să practice prostituția în Italia. Printre suspecți se află și o moldoveancă

Determinau tinere, iar apoi le exploatau sexual în Italia, orașul Milano. Este vorba de o reţea internaţională de proxeneţi, condusă de un bărbat originar din România, în vârstă de 43 de ani ce acționa împreună cu o moldoveancă în vârstă de 27 de ani.

Foto: DCnews

În cadrul urmăririi penale, ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), au identificat patru tinere cu vârste cuprinse între 24 și 27 de ani, care, în perioada iulie-septembrie 2020, au fost determinate să presteze servicii sexuale în Italia.

Învinuiții, prin intermediul rețelelor de socializare, identificau tinere și le propuneau să presteze servicii sexuale în schimbul unor recompense bănești.

Persoanele inculpate dispuneau, în orașul Milano, de o rețea de apartamente pe care le puneau la dispoziția tinerelor pentru prestarea serviciilor sexuale.

Zilnic, fetele deserveau între 5-8 clienți, iar de la fiecare client erau încasați între 140 și 200 de euro. Lunar, venitul se ridica de la 2000 la 3000 de euro.

Totodată, s-a stabilit că unul dintre inculpați anterior a fost condamnat la 4 ani privațiune de libertate, pentru trafic de ființe umane în România.

Suspecții sunt cercetați în stare de libertate și colaborează cu organul de urmărire penală.

Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 4 la 7 ani.


Pub