Principală  —  IMPORTANTE   —   CV-ul și averea declarată de…

CV-ul și averea declarată de Vasile Popa, proaspătul director adjunct al SPPS și relațiile familiei sale cu PAS

Vasile Popa, director adjunct al SPPS

Vasile Popa, proaspătul director adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) a activat în ultimii 17 ani în cadrul SPPS. Ultima dată, acesta a plecat din cadrul instituției anul trecut, când a și depus o declarație de avere și interese la eliberarea din funcție.

Soția acestuia, Zidaida Popa este consilieră municipală pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate, condus până în luna decembrie de actuala președintă, Maia Sandu.

La scurt timp după ce a fost numit în funcția de director adjunct al SPPS, pe site-ul instituției a fost publicat CV-ul lui Vasile Popa. Acesta are 41 de ani și declară că a activat în cadrul SPPS în perioada 2003-2020, iar în 2006 a fost decorat cu medalia „Meritul Militar” prin decretul președintelui de atunci, Vladimir Voronin.

Vedeți, mai jos, CV-ul integral al proaspătului director ajunct al SPPS

Vasile Popa – Director adjunct al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat

Data şi locul naşterii: 18 septembrie 1979, satul Mândrești, raionul Telenești, Republica Moldova

Starea civilă: căsătorit, are 3 copii

Studii:

1984 -1993: Școala medie de cultură generală din satul Ciulucani, raionul Telenești

1993-1997: Colegiul militar Alexandru cel Bun, mun. Chișinău

1997-2002: Academia Trupelor Pedestre, orașul Atena, Grecia

Experienţă profesională:

2003-2020: funcții de execuție și conducere în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat

Distincţii: Medalia „Meritul Militar”, acordat prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova în anul 2006

Grad special: Locotenent – colonel al SPPS

Limbi vorbite: româna, rusa și greaca

Conform ultimei declarații de avere și interese depusă de Vasile Popa anul trecut, atunci când demisiona din funcția de ofițer de protecție din cadrul SPPS, Vasile Popa declara că deține, împreună cu soția sa, care este consilier municipal pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), o casă de locuit, cu o valoare cadastrală de 1 milion de lei, cumpărată în 2018, două apartamente, unul de 96 m.p., dobândit tot în 2018 și altul de 65 m.p,, obținut în 2020 în urma unui contract de cesiune. Familia Popa declară că deține în proprietate și un garaj de 40 m.p.

Soții Popa au în proprietate trei mașini: un Hyundai i30 fabricat în 2013 și dobândit în 2019, un Hyundai Matrix, fabricat în 2005 și dobândit în 2013, dar și o mașină agricolă K-700 fabricată în 1964, dobândită în 2017 și înregistrată în orașul Cantemir.

Anterior, în declarația de avere și interese pentru anul 2019, depusă de Vasile Popa la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) în martie 2020 acesta indica faptul că soția sa obținuse în acel an surse financiare inclusiv de la Partidul Acțiune și Solidaritate (21,2 mii de lei), dar și de la Parlamentul R. Moldova (25 mii de lei) sau Instituția Publică Națională „Teleradio Moldova” (700 lei). Vasile Popa a beneficiat în 2019 și de pensie de la SPPS în valoare totală de 88,5 mii de lei.

Vasile și Zinaida Popa/ foto: facebook.com

Informațiile publice arată că soția lui Vasile Popa, Zinaida Popa este vicepreședinta fracțiunii PAS în Consiliul Municipal Chișinău.

Spre deosebire de declarația de avere și interese a soțului, Zinaida Popa a indicat în documentul depus la ANI în martie 2020 că familia Popa deținea în 2019, într-un cont bancar, 38 de mii de euro, iar în perioada 2017-2019 a rambursat un credit în sumă de 180 de mii de lei.

Zinaida Popa

Zinaida Popa anunță pe rețelele de socializare că este de profesie psiholog/psihoterapeut și co-fondatoare la Centrul Psihologic ZEN.

Informațiile publice arată că Vasile Popa a fost anterior unul dintre bodyguarzii ex-premierului Vlad Filat, iar în ultimul timp i-a asigurat pază și Maiei Sandu. Sandu a declarat după numirea lui Popa în funcție că acesta i-a fost alături în campania electorală pe bază de voluntariat.

„Eu l-am numit pe Vasile Popa (în funcție, n.r.) care a lucrat la Guvern atunci când am fost premier și are o experiență îndelungată în serviciu. Este profesionist, calificat. A fost alături de mine în calitate de voluntar în timpul campaniei electorale. S-a apropiat și a spus că ar putea exista anumite riscuri”, își argumenta Maia Sandu decizia de a-l numi pe acesta director adjunct al SPPS. Declarația a fost făcută la emisiune televizate de la TV8.

SPPS a rămas fără director adjunct la 21 decembrie, când Petru Corduneanu și-a prezentat demisia. Iaroslav Martin, directorul Serviciului a fost demis de la SPPS prin decretul Maiei Sandu.

Conform legii, directorul SPPS, dar și adjunctul acestuia sunt numiți de președinte, nefiind menționată necesitatea ca aceștia să fie aleși în urma unui concurs, așa cum se vehicula anterior în spațiul public. Foștii șefi ai SPPS, Iaroslav Martin și Petru Corduneanu au fost numiți în aceste funcții de către fostul președinte, Igor Dodon.

Vedeți, mai jos, prevederile articolului 8 din LEGEa Nr. 134 din 13-06-2008 cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat

Articolul 8. Conducerea Serviciului

(1) Serviciul este condus de un director, numit şi eliberat din funcţie de către Președintele Republicii Moldova.

[Art.8 al.(1) în redacția LP41 din 18.06.19, MO203-207/21.06.19 art.218; în vigoare 21.06.19]

(2) Directorul Serviciului este asistat de un director adjunct, care este numit și eliberat din funcție de către Președintele Republicii Moldova.

[Art.8 al.(2) în redacția LP41 din 18.06.19, MO203-207/21.06.19 art.218; în vigoare 21.06.19]

(3) Directorul Serviciului şi adjunctul lui deţin funcţii de demnitate publică, obţinute prin numire.

(31) Nu pot fi numite în funcțiile de director sau director adjunct al Serviciului persoanele în privința cărora există interdicția de a ocupa funcţii publice sau de demnitate publică, ce derivă din actele de constatare ale Autorității Naționale de Integritate.