Cine a fost Mark Verlan sau „Marioca fiul ploii”

Mark Verlan, unul dintre cei mai importanți artiști contemporani din Moldova, s-a stins din viață. Născut în 1963 în Cocieri, Moldova, Verlan a fost un artist multidimensional, care a pictat, a sculptat, a făcut instalații și a scris texte. A fost numit artist-performance, pentru că ideile lui luau forme diferite, imprevizibile și experimentale. 

A reprezentat Moldova la Bienala de Artă de la Veneția din 2011, cu lucrarea Transnistria, în cadrul căreia a prezentat o ușă pe care erau lipite mai multe perechi de încălțăminte, ca simbol al deschiderii către regiunea separatistă.

Făcea artă din obiecte găsite, cărora le dădea sensuri neașteptate, iar printre personajele cel mai des întâlnite în lucrările lui se numără femeile, pisicile, Lenin și Buratino, versiunea rusească a lui Pinocchio. Mark Verlan combina motive suave, gingașe cu mesaje politice puternice, iar de cele mai multe ori arta lui conținea ironie, umor. Vezi mai jos câteva lucrări ale artistului: 

Aici poți vedea o expoziție virtuală cu lucrările lui Mark Verlan.

Înmormântarea are loc pe 4 ianuarie la 11.00, la Cimitirul Central „Armenesc” din Chișinău.

Am absolvit Facultatea de Jurnalism la Iași și am acumulat o experiență de peste 10 ani în presa scrisă, televiziune, podcasting și presă online. Am lucrat și în domeniul jurnalismului financiar, comunicării guvernamentale și corporative. Îmi împart viața între Spania și Moldova și cred că scrisul are puterea de a schimba lumea.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.