Începând cu 1 ianuarie, în școlile din Ucraina se poate învăța doar în ucraineană. Limba româna a fost exclusă

ucraina
Foto: radioeurpalibera.org

În Ucraina nu se mai poate de acum învăța la școală, începând de la 1 ianuarie, decât în ucraineană, în detrimentul sutelor de mii de copii vorbitori acasă de română, bulgară, maghiară sau poloneză.

Noua lege ucraineană a învățământului, din 2017, a fost o surpriză neplăcută pentru sprijinitorii străini ai Kievului și a stârnit de la început proteste în țările vecine, chiar și în unele, precum Polonia, care au fost fără rezerve de partea Ucrainei și împotriva Rusiei, transmite radioerupalibera.org.

Destinată a limita folosirea limbii ruse, legea afectează direct și celelalte minorități, în primul rând românii (numiți oficial „moldoveni”) și bulgarii, dar și polonezii sau maghiarii. Tocmai aceștia din urmă au protestat cel mai vehement, deși sunt mult mai puțin numeroși în Ucraina decât vorbitorii de română sau bulgară.

Deja în Cernăuți și Herța, româna nu mai poate fi limbă regională. Administrația regională din Cernăuți le-a cerut celor din Herța, Hliboca și Noua Suliță să anuleze deciziile trecute prin care limba română obținuse statut de limbă regională și putea fi folosită, alături de ucraineană, în unitățile administrative locale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente