Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Moldovagaz a anunțat prelungirea cu…

Moldovagaz a anunțat prelungirea cu un an a contractului cu Gazprom pentru furnizare gazelor naturale

Contractele în vigoare pentru tranzitare și furnizare a gazelor naturale în Republica Moldova de către SAP „Gazprom” au fost prelungite cu un an.

Potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, actele respective au fost aprobate la ședința Consiliului de observatori al întreprinderii și semnate în ordinea stabilită.

În ianuarie 2020, Moldovagaz anunța că părțile au prelungit contractul semnat anterior cu un an, până la 31 decembrie 2020.

În acest scop, părțile au semnat Acordurile adiționale la Contractul privind condițiile de furnizare a gazelor naturale în Republica Moldova în perioada anilor 2007-2019 şi la Contractul privind condițiile de tranzitare a gazelor naturale prin teritoriul Republicii Moldova din 2011-2019.

Moldovagaz anunța că pe durata contractelor se va aplica aceeași formula europeană de stabilire a prețurilor de achiziție la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova, formulă bazată pe valoarea medie aritmetică a prețului de vânzare a gazelor naturale de către SAP „Gazprom” în tarile europene şi cotațiile prețurilor la produsele petroliere. Celelalte condiții contractuale de furnizare şi de tranzitare a gazelor naturale, la fel, vor rămâne neschimbate, anunță Moldovagaz.