Sănătate

Cinci mituri legate de vaccinul anti-Covid

Mihai Netea a fost recompensat, între altele, cu premiul Spinoza, pentru cercetare, un Nobel al Olandei. G4Media.ro i-a adresat câteva întrebări pe tema celor mai mari îndoieli exprimate de cei care nu vor să se vaccineze.

Mitul numărul 1: Vaccinul nu este sigur, fiindcă a fost făcut într-un timp record

„Potrivit datelor pe care le avem, vaccinul este eficace și foarte sigur. Cu puține efecte secundare, sunt foarte puține dezavantaje pe care trebuie să le luăm în considerare. Nu este niciun motiv să credem că efectele secundare la aceste vaccinuri anti-COVID19 să fie mai mari decât la alte vaccinuri folosite de mai multi ani.

Efecte secundare există la orice fel de vaccin, mai ales efecte locale: durere, inflamație locală, o subfebrilitate și o stare de oboseală la anumite persoane. Efectele secundare țin însă o zi, cel mult două. Aceste efecte se știu, sunt întâlnite la foarte multe vaccinuri, nu este nimic special.

Bineînțeles, sunt unele persoane cu multe alergii și au fost câteva cazuri de reacții alergice, dar nici acelea nu au pus nimănui viața în pericol și au trecut repede. Nu există niciun motiv să credem că vaccinurile anti-COVID-19 au efecte secundare mai grave sau mai complexe decât alte vaccinuri.”

Mitul numărul 2: Vaccinul anti-Covid poate duce la modificări degenerative grave în câțiva ani

„În primul rând trebuie să ne gândim dacă alte vaccinuri au arătat astfel de efecte la mult timp după administrare. Ei bine, nu a fost niciun astfel de vaccin descris care să provoace tulburări cronice degenerative sau de orice altă natură. Nu există nicio bază științifică pentru a susține că acest vaccin va determina astfel de tulburări pe termen lung. Nu văd niciun fel de teorie științifică, pe bază biologică sau imunologică, pentru o astfel de ipoteză.”

Mitul numărul 3: Vaccinul (Pfizer-BioNTech) și celelalte aflate în dezvoltare sunt produsul unor miliardari ai lumii, care au și declanșat pandemia intenționat

„Cine spune asta, nu este la curent cu economia produselor farmaceutice. Banii și bogăția nu se fac din vaccinuri și boli infecțioase. Un vaccin costă între 10 și 20 de dolari. În plus, sunt plătite de guvern, nu de oameni. Apoi un vaccin se face o dată, de două ori, de trei ori în viață. Cele care trebuie date de mai multe ori sunt cele anuale, așa cum este cel antigripal.

Câștiguri mari nu se fac dintr-un medicament sau vaccin care se dă de câteva ori în viață, ci se fac din bolile cronice, din diabet, boli de inimă, cancer și așa mai departe, unde un tratament se face zi de zi, unde un om trebuie să înghită o pastilă, două sau cinci pentru douazeci, treizeci de ani.

Cineva care face cancer, trebuie tratat ani de zile cu medicamente mult mai scumpe. Industria farmaceutică nu se îmbogățește din vaccinuri, nici din antibiotice, de exemplu, care se administrează pentru o pneumonie, o infecție, două-trei săptămâni. Repet, banii nu se fac din boli infecțioase.

Cine spune că o pandemie și o boală infecțioasă este o sursă incredibil de mare de venit pentru companiile farmaceutice, se inșeală amarnic. În plus de aceasta, toate marile companii vând vaccinurile fără profit în timpul pandemiei. O conspirație că cineva a vrut această pandemie ca să facă bani nu este adevărată, este falsă și fără un fundament logic.”

Mitul numărul 4: Vaccinul a apărut într-un an de zile, fiindcă se știa dinainte că va fi pandemie, iar companiile erau pregătite în avans să-l producă

„Vaccinul s-a dezvoltat foarte rapid fiindcă s-a investit mai mult ca niciodată într-un singur an. Mai mult, tehnologiile pe care se bazează aceste noi vaccinuri existau de ani de zile. De exemplu, noul vaccin de la Pfizer și BioNTech a fost adaptat pe baza vaccinurilor anti-cancer, la care lucra BioNTech, și au schimbat foarte repede focusul fiindcă a venit pandemia.

Nu este nimic deosebit, nimic secret. Erau niște tehnologii care se dezvoltau pentru diferite boli. La fel și Moderna, care lucra tot pentru vaccinuri anti-cancer. S-au dat bani foarte mulți pentru a se rezolva această problemă, aici este toată explicația pentru dezvoltarea vaccinului anti-Covid.

Nu e nimic deosebit acum față de alte boli infecțioase, ci doar că s-a dezvoltat mai repede. Tehnologia a progresat, s-au investit extrem de mulți bani în acest an pentru aceste vaccinuri. Dar în momentul în care pierderile economice cauzate de carantină, izolare socială, constrângeri, au costat economiile mondiale mii de miliarde de euro, iar 10 miliarde de euro se investesc în producerea de vaccinuri…

Asta ce ne spune? Investiția în vaccinuri era crucială și reprezintă un procentaj foarte mic față de ceea ce s-a pierdut.

Mitul numărul 5: Prin vaccin se implantează cipuri

„Eu vă spun sincer că nici nu știu ce să răspund la această chestiune, fiindcă o astfel de tehnologie nici nu există. Cipurile care pot stoca și transmite informația sunt mult prea mari pentru a putea fi administrate prin injectare. Nanocipuri nu există. În SF este frumoasă ideea, dar în lumea reală această tehnologie nu a fost încă dezvoltată.”

g4media

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *