Breaking News

image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

La Chișinău are loc congresul socialiștilor; Dodon urmează să revină la cârma partidului

Socialiștii s-au întrunit astăzi la al XVI-lea Congres al PSRM. Întrunirea urmează să se soldeze cu revenirea lui Igor Dodon la șefia partidului, după ce a pierdut alegerile prezidențiale și poate să redevină membru de partid.

Că Igor Dodon va reveni la conducerea partidului pare un fapt împlinit, în situația în care anterior însuși Dodon s-a arătat convins că la Congres va fi reales în funcția de președinte al PSRM. Dodon chiar a explicat că s-a decis organizarea Congresului pe 30 decembrie pentru ca Igor Dodon să reușească să transmită atribuțiile noului șef de stat și să poată, potrivit legii, deveni membru de partid.

Și Corneliu Furculiță, liderul fracțiunii parlamentare a socialiștilor, a declarat că „realegerea lui Igor Dodon în funcția de președinte al PSRM va aduce doar lucruri pozitive formațiunii”.

„Dumnealui este cel care a creat partidul în forma în care el este. Personal a participat la crearea tuturor organizațiilor teritoriale și cunoaște fiecare om de acolo. Dialogul cu președintele Dodon este benefic pentru toți membri de partid. Dumnealui se va ocupa în continuare intensiv de treburile partidului”, a declarat Furculiță.

Precizăm că la 13:30 socialiștii vor face declarații după congres.

Noutăţile partenerilor

comentarii: