image
Sursa foto: www.vg.no

Alunecarea de teren masivă din Norvegia; 10 răniți și 21 de dispăruți: Sute de oameni, evacuați

Zece persoane au fost rănite, dintre care una grav, şi 21 sunt date dispărute după ce o alunecare de teren produsă în sudul Norvegiei a avariat cel puțin 12 clădiri.

Sute de persoane au fost evacuate în urma alunecării de teren care s-a produs în primele ore ale dimineții de miercuri în localitatea norvegiană Gjerdrum. Multe case sunt distruse, iar accesul în zona afectată a fost interzis. Echipe de salvatori intervin la fața locului, nefiind încă informații dacă sunt persoane decedate.

Alunecarea de teren s-a produs într-o zonă rezidenţială din municipalitatea Gjerdrum, aflată la aproximativ 30 kilometri nord de capitala Oslo. În fotografiile realizate la faţa locului se poate vedea un crater de dimensiuni mari, cu clădiri distruse la bază şi altele rămase atârnând pe marginile sale.

Circa 700 de persoane au fost până în prezent evacuate din zonă, a declarat poliţia.

Persoanele dispărute locuiau în casele aflate în centrul zonei unde s-a produs alunecarea de teren, însă pe moment nu se ştie dacă acestea au fost prinse sub dărâmături, erau plecate când a survenit catastrofa sau au reuşit să scape, a precizat poliţia.

„Sunt multe persoane dispărute. Este o mare catastrofă”, a declarat premierul Erna Solberg reporterilor de la locul tragediei.

Zona rămâne deocamdată instabilă, iar în momentul de faţă la ea se poate ajunge doar cu elicopterul, a precizat Roger Pettersen, conducătorul acţiunii de intervenţie a poliţiei.

Sudul Norvegiei a înregistrat cantităţi mari de precipitaţii în ultimele zile, care ar fi putut determina alunecarea solului argilos predominant în zonă, a informat radiodifuzorul NRK.

Noutăţile partenerilor

comentarii: