FBI a finalizat raportul privind explozia din Beirut. Întrebarea este: „Unde au dispărut 2.200 de tone de nitrat de amoniu?”

Explozia sângeroasă care a avut loc pe 4 august în portul din Beirut a fost provocată de 500 de tone de nitrat de amoniu, a anunţat premierul libanez demisionar Hassan Diab, citând rezultatele unei anchete a Biroului Federal de Investigaţii (FBI) al SUA, informează AFP.

Foto: Profimedia Images

În ziua dramei, care s-a soldat cu peste 200 de morţi şi 6.500 de răniţi, Diab a afirmat că 2.750 de tone de nitrat de amoniu erau stocate de ani de zile "fără măsuri de precauţie", într-un depozit din port, imputând explozia prezenţei acestei încărcături.

Cu toate acestea, experţii estimează că produsul de mare risc care a luat foc se afla în acel loc într-o cantitate mult mai mică.

Chiar dacă autorităţile libaneze au respins apelurile la o anchetă internaţională, ele au autorizat venirea unor anchetatori francezi şi ai FBI în Liban pentru a participa la investigaţii preliminare.

„Raportul FBI a dezvăluit că doar 500 de tone au explodat”, a declarat Hassan Diab în timpul unei conferinţe de presă. Dar „unde au dispărut celelalte 2.200 de tone?”, a întrebat el, citat de Agerpres, citează Digi24.

Ancheta continuă să bată pasul pe loc la cinci luni după explozia care a traumatizat naţiunea libaneză şi a devastat cartiere întregi din Beirut.

Opinia publică, furioasă, aşteaptă în continuare să afle cum o astfel de dramă a putut avea loc şi cere ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere

Numeroşi lideri, printre care preşedintele Michel Aoun şi premierul au fost avertizaţi oficial de pericolul pe care îl reprezenta prezența nitratului de amoniu în port. Şeful guvernului a demisionat după câteva zile de la dramă, negând în acelaşi timp orice responsabilitate a sa.

Alături de trei foşti miniştri, Diab a fost inculpat pe 10 decembrie de judecătorul care răspunde de anchetă. Ei sunt acuzaţi de "neglijenţă şi de cauzarea a sute de decese".

Cu toate acestea, câteva zile mai târziu, ancheta a fost temporar suspendată, doi dintre miniştrii acuzaţi cerând recuzarea judecătorului Fadi Sawan. Curtea de casaţie urmează să decidă asupra acestei cereri înainte de reluarea procedurilor.

Circa 20 de persoane, în special responsabili portuari şi vamali, au fost arestaţi în cadrul anchetei.


Pub