08:29:32 19.04.2024
Stiri

„Cea mai RAPIDĂ cale” pentru declanșarea alegerilor anticipate. CC urmează să se expună: „Dreptul Parlamentului de a se AUTODIZOLVA este caracteristic pentru zeci de state democratice. Cetățenii vor vedea cine a bătut palma cu hoții”

Actualitate 30.12.2020 18:05 Vizualizări3710 Autor: Ziarul National
„Cea mai RAPIDĂ cale” pentru declanșarea alegerilor anticipate. CC urmează să se expună: „Dreptul Parlamentului de a se AUTODIZOLVA este caracteristic pentru zeci de state democratice. Cetățenii vor vedea cine a bătut palma cu hoții”


Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, și colegul său din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dan Perciun, vor depune mâine, 31 decembrie 2020, o sesizare la Curtea Constituțională. Parlamentarii PAS vor să afle dacă Parlamentul se poate autodizolva, în condițiine în care 2/3 dintre deputați votează pentru acest lucru.

„În căutarea celei mai rapide căi pentru declanșarea anticipatelor și eliminării riscurilor economice și sociale care rezultă din perpetuarea crizei actuale, vom depune o sesizare la Curtea Constituțională, prin care vom solicita interpretarea Constituției în vederea elucidării posibilității dizolvării Parlamentului prin adoptarea de către forul legislativ a unei hotărâri în acest sens, cu o majoritate calificată de două treimi de voturi ale deputaților”, a menționat Popșoi.

Potrivit deputatului PAS, autodizolvarea Parlamentului nu este interzisă de Constituție.

„De vreme ce Parlamentul poate adopta orice acte legislativ în afara celor interzise de Constituție, posibilitatea autodizolvării pare firească. De asemenea, de vreme ce o majoritate de două treimi poate modifica Constituția, de ce nu ar putea cu aceeași majoritate calificată să decidă dizolvarea Parlamentului?

În 1997, când Înalta Curtea a fost chemată să răspundă la o întrebare asemănătoare, aceasta a specificat că o dizolvare a Parlamentului de către deputați se poate face dacă parlamentarii demisionează și supleanții se dezic de mandat, astfel încât numărul celor rămași să fie mai mic de 51. Doar că la moment această posibilitate stabilită atunci de Curte nu poate fi aplicată la modul practic, întrucât, pe de o parte, actualul legislativ a fost ales pe sistem mixt. Pe de altă parte, legea actuală spune că, în pofida faptului că toți parlamentarii demisionează și supleanții depun declarații de renunțare, mandatele acestora se alocă formațiunilor politice care rămân în Parlament.

Trebuie de menționat că, în general, filozofia Constituției noastre presupune că dizolvarea Parlamentului intervine atunci când o perioadă de timp nu există o majoritate parlamentară stabilă care să guverneze – fie pentru a vota legi, fie pentru a învesti un Guvern. Iar dacă două treimi de deputați spun ca doresc anticipate, apoi e clar că o majoritate parlamentară nu poate fi creată. Atunci pentru ce să pierdem timp prețios în incertitudini pentru a ajunge la întrunirea circumstanțelor formale pentru dizolvare? De ce să perpetuăm haosul și instabilitatea pentru câteva luni, dacă dizolvarea ar putea avea loc imediat printr-un vot de 2/3 al deputaților? Dreptul Parlamentului de a se autodizolva este caracteristic pentru zeci de state democratice din lume.

În eventualitatea în care se va ajunge la un vot pentru autodizolvare, cetățenii vor putea vedea clar cine dorește curățarea urgentă a parlamentului de hoți și cine a bătut palma cu hoții, încercând să tragă de timp în aceste vremuri de grea cumpănă pentru țară”, a conchis Popșoi.

De menționat că noul lider al PSRM, Igor Dodon, a respins astăzi scenariul privind declanșarea alegerilor parlamentare anticipate prin demisia tuturor deputaților din Parlament, afirmând că în locul acestora pot veni membrii supleanți de pe listele electorale.

„Vedem că unii deputați din opoziție, din echipa actualului președinte, au fantezii politice. Ei cred că poate fi scrisă Constituția pe genunchi și vor să ia exemplu de la cei care au fost în coaliție cu Plahotniuc. Ei cred că se poate de jucat cu Constituția. În Constituție e indicat expres ce trebuie să se întâmple. Guvernul și-a dat demisia. Este hotărârea CC din august curent, care spune că, indiferent de rezultatele discuțiilor, consultărilor cu fracțiunile parlamentare, președintele țării e obligat, repet, obligat să înainteze candidatul la funcția de prim-ministru. Nu să se joace că o să așteptăm 90 zile și o să ne jucam de-a țara în bunghi. Nu merge varianta aceasta. Sau mergi la uzurparea Constituției. Lasă să înainteze candidat. Dacă nu se votează prim-ministrul de două ori în decurs de 45 de zile, atunci mergeți la alegeri parlamentare anticipate. Vom vota noi sau nu... cel mai probabil nu. Dar să vedem pe cine înaintează, dacă înaintează… Așa că o să vedem”, a spus Dodon.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md