image
Sursa foto: border.gov.md//foto simbol

Peste 10.000 de traversări, înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore; Încălcările depistate

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 10 802 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 7 318 traversări persoane, dintre care 4 420 de treceri la frontiera moldo-română, 1 504 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 394 de treceri aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) au fost:

PTF Leușeni – 2 179 de traversări persoane;

PTF Aeroportul Internațional Chișinău - 1 394 de traversări persoane;

PTF Sculeni - 963 de traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați - 607 traversări persoane;

PTF Otaci – 508 traversări persoane.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

- șase persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;

- cinci cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;

- trei presoane au fost identificate la trecerea frontierei cu consemn național;

- 84 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76' al CC al RM).

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 10 802 persoane și completate 6 994 fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 94 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Noutăţile partenerilor

comentarii: