(video) Tineri, angajați pentru menaj, au „curățit” garajul de tot: Au fost prinși, după ce au postat poze cu bunurile furate pe internet ca să le vândă

Trei tineri cu vârsta cuprinsă între 19 și 23 de ani, originari din raionul Hîncești, Soroca și Cantemir au fost reținuți pentru comiterea unui furt în proporții deosebit de mari. Cazul a avut loc în perioada 25 noiembrie – 20 decembrie, aceștia prin acces liber au sustras dintr-un garaj bunuri materiale ce aparțin unui bărbat în vârstă de 36 de ani.

Tinerii s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 19 și 23 de ani, anterior judecați pentru infracțiuni analogice.

În cadrul investigațiilor dispuse polițiștii au stabilit că proprietarul se cunoștea cu unul din tineri și i-a angajat pentru a face curățenie în garaj, fără ai verifica. Aceștia profitând de faptul dat au fotografiat și plasat bunurile materiale pe site-urile de anunțuri pe care ulterior le vindeau.

Suma prejudiciului care i-a fost cauzată părții vătămate constituie 279 020 lei.

În cadrul investigațiilor și măsurilor întreprinse, polițiștii au identificat și reținut făptașii în comiterea infracțiunii, aceștia fiind escortați la inspectorat.

Iar în cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vina, comunicând că o parte din bunuri au reușit să le vândă obținând un profit iar altele le-au depozitat într-un alt garaj și care urmau a fi vândute.

Totodată s-a stabilit că inițiatorul sustragerii și comercializării bunurilor materiale ce nu le aparțin, a fost tânărul în vârstă de 21 de ani.

Polițiștii au reușit să găsească o parte din bunuri care urmează a fi returnate proprietarului.

Tânărul în vârstă de 21 de ani a fost plasat în arest pentru 30 de zile, iar cei doi complici după expirarea termenului de 72 de ore se cercetează în stare de libertate.

Pentru fapta comisă acetia riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani.


Pub