(video) Liderul unui partid din Moldova a dat foc hărții României Mari, lângă Podul de Flori

În ajunul vizitei președintelui român Klaus Iohannis la Chișinău, la 29 decembrie, liderul partidului nostru politic moldovenesc „Ai noștri”, Mihail Ahremțev, a ars o hartă a României Mari, de pe vremea în care Basarabia, actuala Republica Moldova, era parte întregită a spațiului românesc prin Unirea de la 1918.

Foto: captură video/Păcală și Tândală/facebook

Gestul revoltător Ahremțev l-a făcut în apropierea Podului de Flori, chiar în timpul întrevederii oficiale dintre președintele României, Klaus Iohannis și Maia Sandu.

Amintim că președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat astăzi, prima dată în ultimii 5 ani, o deplasare de serviciu în Republica Moldova. Aceasta este prima vizită la nivel înalt primită, la Chișinău, de Maia Sandu, după preluarea mandatului de Președinte, în urma votului covârșitor exprimat de către cetățenii Republicii Moldova în favoarea sa la alegerile prezidențiale din data de 15 noiembrie 2020.

În cadrul conferinței comune a liderilor de stat, Klaus Iohannis precizat că România va oferi un sprijin Republicii Moldova.

„Prin acest pachet de sprijin România are în vedere următoarele:

- încheierea cât mai rapidă a celui de-al 6-lea protocol adițional al acordului bilateral privind grantul nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro.

- un lot de 200 de mii de doze de vaccin împotriva Covid-19 și o echipă de experți români care să ajute la strategia de vaccinare.

- echipamente medicale și de protecție pacienților cu Covid-19”, a declarat Iohannis.

Totodată, România va oferi 6 mii tone de motorină agricultorilor. Președintele României a mai menționat că de sprijin vor beneficia și studenții şi elevii, care vor primi burse de studii în România.

De asemenea, va fi oferit sprijin pentru mass-media și cultură, cel puțin 220 de mii de euro pentru anul 2021.

Podul de Flori este denumirea acțiunilor ce s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor 1990 respectiv 1991, si mai apoi in 2015. În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri.

Podul de Flori a avut loc pe 6 mai 1990. În cadrul acțiunii, locuitorilor din România și Moldova Sovietică de atunci li s-au permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă frontiera fără vize și pașapoarte.


Pub