Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Economic

29 Dec. 2020 / 10:43

Ion Chicu: Avem o supraîndeplinire la veniturile colectate

Cifra planificată a veniturilor anuale 2020 din impozite şi taxe colectate de Fisc şi Vamă a fost îndeplinită ieri. O declaraţie în acest sens a fost făcută de prim-ministrul în exerciţiu, Ion Chicu, pe o reţea de socializare.

Potrivit premierului în exerciţiu, în acest moment „avem o supraîndeplinire la veniturile colectate cu circa 800 milioane lei”, cifră care, potrivit postării, în următoarele două zile ar putea ajunge la 1,2 miliarde lei.

„Cifra planificată a veniturilor anuale 2020 din impozite şi taxe colectate de Fisc şi Vamă a fost îndeplinită ieri. În acest moment, deja avem o supraîndeplinire la veniturile colectate cu circa 800 mln lei şi considerăm că, în următoarele două zile, această cifră va ajunge la circa 1,2 mlrd lei”, se arată în postare.

În context, premierul în exerciţiu, Ion Chicu, le-a mulţumit, din numele Guvernului, agenţilor economici şi cetăţenilor contribuabili la bugetul de stat. Potrivit postării, o informaţie mai amplă despre executarea bugetului, situaţia macro-economică, dar şi alte aspecte legate de situaţia social-economică din ţară vor fi prezentate în cadrul unei conferinţei de presă, organizată joi, 31 decembrie, cu începere de la ora 10:00, la Guvern.

Comentarii