Președintele României, Klaus Iohannis, vine mâine la Chișinău. Programul vizitei sale oficiale

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, marți, 29 decembrie, o vizită oficială la Chișinău, la invitația Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Aceasta va fi prima vizită la nivel înalt primită, la Chișinău, de Maia Sandu, după preluarea mandatului de Președinte, în urma votului covârșitor exprimat de către cetățenii Republicii Moldova în favoarea sa la alegerile prezidențiale din data de 15 noiembrie 2020.

Foto: cotidianul.md

Vizita Președintelui României la Chișinău va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susținere pentru noul Președinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum și un mesaj de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova, în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept și de consolidare atât a parcursului european, cât și a relațiilor privilegiate cu România.

Din această perspectivă, în cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de Covid-19, și respectiv pentru susținerea dezvoltării economice și sociale a Republicii Moldova.

Totodată, cei doi Președinți urmează să adopte o Declarație comună prin care se urmărește consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relația specială dintre București și Chișinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum și angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european și de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.

Programul pentru ziua de 29 decembrie:

Ceremonia primirii oficiale va avea loc la 11:30, la sediul Președinției RM, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 154.

La 11:45 vor avea loc convorbiri tête-à-tête dintre cei doi președinți.

La 12:30 vor avea loc convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegații.

La ora 13:05 Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintele României, Klaus Iohannis, vor face declarații comune de presă.

Reprezentanții mass-media vor avea acces la eveniment în baza legitimației de serviciu.


Pub