Starea drumurilor în țară: Trasee blocate nu sunt. Ce trebuie să faci dacă rămâi blocat pe drum

Pe parcursul nopții, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, au fost înregistrate precipitații sub formă de ploaie, starea părții carosabile fiind umedă, pe alocuri lunecuș. În context, pe traseele naționale din sudul țării au fost desfășurate lucrări de patrulare, în nordul și centrul țării au fost executate lucrări de patrulare și combatere a lunecușului.

Foto: UNIMEDIA

În procesul tehnologic au fost utilizate 31 de utilaje speciale cu participarea a 37 de muncitori rutieri.

Lucrările de patrulare și combatere a lunecușului au fost efectuate în municipiul Chișinău, raioanele Sîngerei, Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Orhei, Rezina, Călărași, Strășeni și Ungheni.

În prezent, circulația rutieră pe drumurile publice naționale se desfășoară în condiții de iarnă, sectoare de drum blocate nu sunt.

Lucrările de patrulare și combatere a lunecușului continuă.

În aceste condiții, conducătorii auto sunt îndemnați să se deplaseze cu viteză redusă atât în localități, cât și în afara lor, să păstreze o distanță mai mare între automobile, astfel încât să reușească manevra de frânare, să evite parcarea autovehiculelor în apropierea copacilor.

Administrația de Stat a Drumurilor monitorizează în permanență starea drumurilor publice naționale, astfel încât orice dificultate apărută în trafic să fie soluționată operativ.

În condițiile în care s-ar putea să rămână blocați pe traseu, în mașină, pentru mai mult timp, până la venirea ajutoarelor, este recomandat ca motorul să fie pornit și oprit dozat, pentru a preveni intoxicațiile cu gaz de eșapament.

În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.


Pub