Cine sunt cei 12 oameni ai teatrului din RM care s-au remarcat în 2020

Sursa foto: https://tnme.md/dosarele-siberiei

Anul ăsta cu siguranță nu a fost unul prielnic pentru oamenii teatrului. Nici pandemia, nici deciziile guvernului nu au fost prietenoase cu instituțiile culturale din Republica Moldova. În pofida greutăților sau poate chiar în virtutea acestora, Uniunea Teatrală a reușit să premieze pe cei care s-au evidențiat în acest an. Gala Premiilor UNITEM 2020, ediția a XIX-a, s-a desfășurat online desigur, iar în cadrul evenimentului au fost „înmânate” 15 premii.

Cel mai bun rol masculin: Vitalie Rusu

Vitalie Rusu a fost premiat pentru rolul Prospero din spectacolul „Furtuna” de W. Shakespeare, regia Mihai Țărnă, Teatrul Fără Nume.
Născut la 12 august 1941, Vitalie Rusu a absolvit Conservatorul „Gh. Musicescu” din Chișinău (1964), specialitatea – Actor teatru și film. Este angajat în trupa Teatrului Național „M. Eminescu” din anul 1962.

Cel mai bun rol feminin: Alexandrina Grecu

Premiul s-a dus la Alexandrina Grecu, pentru rolul Mădălina, spectacolul „Ciuleandra” de L. Rebreanu, regia Alexandru Grecu, Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”. Alexandrina s-a născut la 08 ianuarie 1999 și a finisat studiile în 2020 la Universitatea de Litere și Arte Lucian Blaga din Sibiu, România. Din 2006 este actriță la Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”.

Cea mai bună creație teatrală la Radio și TV: Spectacolul „Trei Crai de la Răsărit”

Spectacolul este o adaptare realizată de Ludmila Alexei după piesa omonimă de B.P. Hașdeu. Regia artistică – Angela Titioi și Victor Ignat. Producător – Ludmila Alexei.

Cel mai valoros debut: Maria Ciobănică

Actrița Maria Ciobănică a fost apreciată pentru rolul Venera, din spectacolul „Insula Femeilor” de Valeriu Butulescu, regia Gheorghe Mândru, Teatrul Muzical Dramatic  „B.P.Hașdeu”, Cahul. Născută la 22 martie 1995, ea a studiat limbi străine în cadrul Extensiunii de la Cahul a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. În trupa de teatru s-a încadrat  în 2014, frecventând până atunci cursurile susținute de către actorii mai vechi ai teatrului în cadrul Studioului Teatral „D.Caraciobanu”.

Cea mai bună creație muzicală: Marian Stîrcea

Marian Stîrcea a fost premiat pentru linia muzicală din spectacolul „Ciuleandra” de L. Rebreanu, regia Alexandru Grecu,  Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”. Născut în anul 1959, a absolvit școala specială de muzică „Eugen Coca” la specialitatea pian. În perioada 1977-1993 acesta a studiat pian, compoziție și muzică modernă în Rusia și Israel. A compus muzică pentru 30 de spectacole, montate de teatrele din Moldova, România, Japonia;

Piesa „Ciuleandra”
Sursa foto: Satiricus


Cea mai bună coregrafie și expresie corporală: Oleg Mardari

Oleg Mardari a făcut ca spectacolul „Himera”, regia Oleg Mardari, Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță”, să fie remarcat pentru cea mai bună coregrafie și expresie corporală. Născut la 19 decembrie 1985, Oleg Mardari a studiat la Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Elena Alistar” din Chișinău, după care, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice;

Sursa foto: https://www.gugutateatru.md/actori/

Cea mai bună scenografie: Dmitri Ahmadiev

Premiul pentru cea mai bună scenografie s-a dus la Dmitri Ahmadiev, pentru spectacolul „Дыроватый камень” de N. Koleada, Teatrul de Dramă și Comedie „N.Aronețki”, Tiraspol. Acesta este regizorul principal al Teatrului „Nadejda Aronețki” din Tiraspol, precum și a piesei vizate.

Cele mai bune costume teatrale: Silvia Cojocaru

Cele mai bune costume din acest an au fost declarate cele purtate în spectacolul  „Страсть Маддалены” de Don Nigro, regia Iosif Shats, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”. Ele au fost realizate de Silvia Cojocaru, președinta comitetului sindical de la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”.

Sursa foto: Gumenii Stanislav


Cel mai bun rol în teatrul de păpuși: Inga Găină

Inga Găină a luat acest premiu pentru rolul Fulguța, spectacolul „Pas cu pas” de  Alexandru Popescu, regia  Svetlana Radu, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”.

Sursa foto: Licurici


Cel mai bun spectacol pentru copii: „Бременские музыканты”

Spectacolul premiat este bazat pe scrierile fraților Grimm, în regia lui Ghenadie Boiarchin, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”.


Cel mai bun rol secundar masculin: Ion Furnică

Ion Furnică a fost premiat pentru rolul Bărbatul, în spectacolul „Herghelia sau Forța imaginației”, de Valeriu Butulescu, regia Gheorghe Mândru, Teatrul Muzical Dramatic „B.P. Hașdeu”, Cahul. Ion Furnică este actor de dramă și comedie și Artist Emerit. Născut la 14 august 1953, acesta și-a încheiat studiile la Institutul de Stat de Arte din Chișinău (1974). A activat la Teatrul din Cahul în perioada 1987-1998, revenind în trupă în 2017.

Cel mai bun rol secundar feminin: Draga-Dumitrița Drumi

Draga-Dumitrița Drumi s-a remarcat în rolul Margareta Cemârtan-Spânu, din spectacolul „Dosarele Siberiei”, realizat după memoriile Ecaterinei Chele, Margaretei Cemârtan-Spânu, Ion Moraru, regia Petru Hadârcă, Teatrul Național „M.Eminescu”.

Sursa foto: https://tnme.md/dosarele-siberiei

Cel mai bun spectacol în Teatrul de păpuși: „Lebedele sălbatice”

Spectacolul după H. Ch. Andersen a fost regizat de Mikahailo Urytskyi și jucat pe scena Teatrului Municipal de Păpuși „Guguță”.

Sursa foto: https://www.gugutateatru.md/event/lebedele-salbatice-2-2/


Cea mai bună lucrare regizorală:
Dumitru Griciuc

Regia lui Dumitru Griciuc nu s-a lăsat fără premii în special în cadrul spectacolului „Călătorul prin ploaie” de M. Vișniec, Teatrul Național „V.Alecsandri”, Bălți.  Dumitru Griciuc este actor și regizor, absolvent al Institutului de Stat al Artelor „Gavriil Musicescu” din Chișinău (1980) și Regie Teatrală la Moscova și Samara (1988-1990).

Sursa foto: https://tnb.md/ru/archives/event/calatorul-prin-ploaie

Cel mai bun spectacol dramatic: „Dosarele Siberiei”

Și iarăși „Dosarele Siberiei”, doar că de această dată premiat este spectacolul. Amintim, acesta a fost realizat după memoriile Ecaterinei Chele, Margaretei Cemârtan-Spânu, Ion Moraru, regia Petru Hadârcă, Teatrul Național „M. Eminescu”;

Sursa foto: https://tnme.md/dosarele-siberiei


„Premiul special al juriului”: Iurie Harmelin

De asemenea, „Premiul special al juriului” a fost acordat post-mortem lui Iurie Harmelin, maestru în artă și Cavaler al Ordinului Republicii, pentru regia la spectacolul „Оскар и Розовая дама” de Eric-Emmanuel Schmitt, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S ulițî Roz” Iurie Harmelin.


Juriul a fost compus din:

  1. Nicolae Darie, Artist al Poporului, actor, Teatrul Național „M.Eminescu”;
  2. Vitalie Ţapeş, Maestru în Artă, regizor, doctor, profesor universitar AMTAP;
  3. Violeta Tipa, Doctor în studiul Artelor, şef secţie Arte audiovizuale, Institutul Patrimoniului Cultural.

Juriul de selecție a avut drept scop vizionarea tuturor spectacolelor în teatrele profesioniste, inclusiv la Radio și TV, din Republica Moldova montate în perioada 1 februarie 2019 — 30 ianuarie 2020.

Puteți urmări transmisiunea evenimentului aici.


Studentă la jurnalism în Cluj, a înțeles că mai bună învățătură decât practica nu există și nici mai bună redacție decât Moldova.org nu-i. Și da, chiar o cheamă Eugenia Wetz și are origini poloneze.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.