Președinta Maia Sandu: „Nicio formațiune din Parlament nu-și asumă deschis că face parte din vreo majoritate, dar toate vor alegeri parlamentare anticipate”

Anticoruptie.md
28/12/2020

După consultările cu fracțiunile și grupurile parlamentare, pe care le-a avut pe parcursul zilei de luni, președinta țării, Maia Sandu, a declarat că nicio formațiune din Legislativ nu își asumă deschis că face parte din vreo majoritate care ar putea propune un Guvern, dar a subliniat că toate pledează pentru alegerile parlamentare anticipate. În același timp, șefa statului a precizat că în zilele următoare va veni cu soluția pentru deblocarea situației politice.

„Avem un guvern. Este unul numit de Partidul Socialiștilor. Conform legii, el rămâne în funcție și el trebuie să-și îndeplinească responsabilitățile față de cetățeni. Am solicitat informații de la mai multe ministere despre situația bugetului, despre situația sanitară. După ce primesc aceste informații, voi veni la începutul lui 2021 pentru a vă prezenta situația reală din țară. Conform legii interimatul în Guvern va fi asigurat de cei care rămân, adică miniștrii care nu sunt lași”, a subliniat Maia Sandu.

Amintim că, la 23 decembrie, premierul Ion Chicu a demisionat. Acesta va asigura interimatul până la 31 decembrie. Precizăm că fostul ministru al Finanțelor în Guvernul Filip, Ion Chicu, a fost propus la 13 noiembrie 2019, de către președintele Igor Dodon, pentru funcția de prim-ministru. Chicu a fost anterior consilier prezidențial, fiind numit la 8 iulie 2019. 

Guvernul condus de Ion Chicu, din care fac parte majoritatea consilierilor președintelui Igor Dodon, a fost votat la 14 noiembrie de 62 de deputați, între care parlamentari din fracțiunile PSRM și PDM și un deputat independent. Deputații din Partidul Șor au declarat că se abțin de la vot, iar cei din Blocul ACUM au părăsit sala de ședințe a Parlamentului.

Anticoruptie.md
28/12/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii