fbpx

video | „E greu într-o țară în care teatrul ajunge a fi coadă de câine”. Mesajul actriței Daniela Burlaca către autorități

Ieri, 27 decembrie, de Ziua Actorului, actrița și regizoarea Teatrului Geneza Art a venit cu un mesaj emoționant în care povestește despre drama pe care o trăiesc actorii și soarta teatrului în Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Actrița și-a început mesajul spunând că aceasta este „cea mai lungă postare pe care o face”, însă de Ziua Actorului a fost momentul în care a simțit că „i-au sărit capacele definitiv”.

„Am tăcut aproape 10 luni și am avut răbdare”

„Am tăcut aproape 10 luni și am avut răbdare. Am fost bună și respectuoasă mai mult de 10 ani. Nu am înaintat reproșuri și nu am comentat protestând. Am solicitat susținere, doar atât. Am achitat impozite. Am activat pe cont propriu și pe talentul unei echipe, în numele acestei țări, a culturii și devotamentului pentru oamenii pe care îi iubesc și care ne împărtășesc iubire.

Toleranța, cu care am trecut primul val al pandemiei cu cortina închisă, a fost una plină de înțelegere și solidaritate, în numele vieții. Însă către sfârșitul lui 2020, așa cum e la modă să se spună, am simțit că vreau să plec, că unicul motiv important pentru care trăiesc aici, în Republica Moldova, e mama și tata.

Din 1 decembrie 2020, ni s-a interzis categoric să pășim pragul instituției de stat în care activam ca teatru independent de 11 ani, cu plăți considerabile în favoarea statului și cu lume care a devenit dependentă de această instituție de cultură independentă, numită Teatrul Geneza Art, temeiul fiind unul dintre cele mai banale motive caracteristice pandemiei. Așa că, darurile de Crăciun ni le-am oferit în pragul teatrului. Vă mulțumim.

Am să închei acest subiect cu o singură replică: mi-e rușine că lupt cu sănătate pentru „mișcarea teatrală” din Moldova”, a spus actrița.

„Pentru că nu le pasă, pentru că au ce mânca, pentru că statul oferă salarii angajaților la stat”

De asemenea, Daniela Burlaca a mai vorbit despre cum statul ar fi ignorat toate solicitările și rugămințile de a permite desfășurarea activității teatrului.

Și pentru că am tot scris și am tot bătut pe la ușile demnitarilor de stat, aproape o lună de zile, cu rugăminți, dovezi, explicații că teatrul nu e un focar de infecție, că am investit din împrumuturi pentru toate cele necesare în a acorda siguranță antiepidemică, că am jucat afară în căldură, în ploi torențiale, în curent, că ne-am rupt vocile pentru a alina sufletele celor 50 de spectatori în luna august și septembrie, care ne urmăreau cu dor și sete spirituală.

Am impresia că acele scrisori semnate, ștampilate, amănunțit descifrate au ajuns din lădița în care au fost transmise prin toate instanțele supreme, decisive ale guvernării direct în coșul de gunoi. Pentru că nu le pasă, pentru că au ce mânca, pentru că statul oferă salarii angajaților la stat, pentru că cei independenți ca și cum sunt embleme ale businessului. Am obosit. Nu mai știu cum să mai acționez. Cui să te plângi? N-ai cui să te plângi, a mai spus Burlaca.

E greu „într-o țară în care teatrul ajunge a fi coadă de câine”

„Teatrul Geneza Art, a ajuns într-un impas. Cât de ambițioși, talentați și puternici am fi, sunt lucruri pe care e greu să le coordonezi într-o țară în care fiecărui îi pasă doar de segmentul lui, într-o țară în care nimeni nu te aude (cu mici excepții, pentru care vă mulțumesc), într-o țară în care teatrul ajunge a fi coadă de câine. Pardon.

Și pentru că am început să scriu despre ceea ce iubesc la nebunie, am continuat să scriu și despre ceea ce mă doare la nebunie. Las asta pentru voi în două variante, pentru cei care nu au răbdare și citesc repejor și pentru cei care ascultă din necesitate de emoții și spirit. Sper, cred că încă vom reuși, important să nu ne pierdem definitiv. Cu respect și gânduri bune către toți oamenii de teatru vulnerabili în aceste vremuri de impas și suspans, în numele echipei Teatrului Independent Geneza Art, astăzi fără teatru, fără scenă”, a încheiat artista.


În scurt timp și alți actori și artiști din R. Moldova s-au solidarizat cu Daniela Burlaca, spunând că speră ca într-o zi statul se va întoarce și cu fața la sectorul de cultură.

Amintim că, pe 27 noiembrie, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a emis o hotărâre potrivit căreia s-a interzis desfășurarea activităților, cu prezența spectatorilor, în incinta teatrelor, a cinematografelor, a sălilor de concerte, a caselor de cultură.

Articole asemănătoare

Back to top button