image
Sursa foto: Jurnal.md

Un polițist din Taraclia a murit în timpul unui meci de fotbal

Tragedie la Taraclia. Un subofițer superior al Inspectoratului de poliție în vârstă de 21 de ani s-a stins din viață în timpul unui meci de fotabl, după ce i s-a făcut rău.

Tânărul activa în cadrul Ministerului Afacerilor Interne din luna aprilie curent, iar în această perioadă se afla în concediu de iarnă.

Potrivit poliției, acesta a decedat în timpul unui meci de fotbal. Medicii urmează să stabilească cauza decesului. Preliminar ar fi suferit un stop cardiac.

În acest sens, colegii fostului polițist au publicat un mesaj de condoleanțe pentru familia și apropiații tânărului.

„Cu profund regret și tristețe anunțăm că, astăzi, s-a stins din viață colegul nostru, subofițer superior al Inspectoratului de poliție Taraclia, Nicolaev Valeriu. Peste câteva zile ar fi împlinit 21 de ani. Suntem alături de familia îndoliată căreia îi transmitem sincere condoleanțe și compasiune. Dumnezeu să îl odihnească în pace”, se arată scris într-o postare a reprezentanților poliției.

Noutăţile partenerilor

comentarii: