image
Sursa foto: sputnik.md

O companie aeriană a vândut ilegal bilete pentru cursa Chișinău-Londra: Operatorul riscă să rămână fără autorizație de zbor

Mai mulți pasageri așteaptă în aceste clipe pe Aeroportul Național Chișinău, după ce compania aeriană Wizzair a vândut ilegal bilete pentru cursa Chișinău - Londra. Totul în contextul în care Republica Moldova a suspendat toate zborurile din și spre Marea Britanie din cauza noii tulpini a coronaviruslui identificată acolo.

Zborul era planificat pentru astăzi la ora 19:15, însă biletele au fost anulate. Acum, pasagerii au dreptul să beneficieze de o compensație în valoare de 250 euro, din cauza anulării zborului, dar și să li se restituie suma integrală a biletelor timp de 7 zile.

Operatorul aerian Wizz AIR a vândut bilete neautorizate spre Londra, pentru cursa din 27 decembrie, încălcând astfel Decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică din data de 21.12.2020 dar și Directiva Operațională emisă de Autoritatea Aeronautică Civilă, care prevede instituirea restricțiilor de trafic aerian cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, începând cu 23 decembrie 2020, ora 00:00 (UTC +2), pentru o perioadă nedeterminată”, precizează ACC.

Reprezentanții Autorității Aeronautice Civile din Republica Moldova precizează că va examina circumstanțele în care urma să fie efecuat acest zbor, iar operatorul aerian riscă retragerea autorizației de zbor pentru aceasta destinație și o sancțiune conform Codului contravențional.

Amintim că Comisia naţională extraordinară de sănătate publică e emis decizia prin care au fost interzise toate zborurile din și spre Marea Britanie în scopul prevenirii răspândirii noii tulpini a coronavirusului SARS CoV 2, identificate în Marea Britanie.

Noutăţile partenerilor

comentarii: