/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

/VIDEO/ Chișinăuienii au avut parte de o nouă surpriză! Aproape 50 de Moș Crăciuni au defilat pe străzile Capitalei

missing
27 decembrie 2020, ora 20:26

Chișinăuienii au avut parte de o nouă surpriză! Aproape 50 de Moș Crăciuni au defilat pe străzile capitalei… pe două roți. Mai mulți motocicliști, deghizați în costumul moșului, au organizat, astăzi, o cursă mai puțin obișnuită prin toate sectoarele din Chișinău. O coloană de Moş Crăciuni, dar și femei deghizate în Fulguța ori Albă ca Zăpada au decis în așa mod să aducă zâmbete pe fețele copiilor, dar și a adulților, care le-au ieșit în cale.

Deghizați în costumul moșului, bikerii s-au adunat în fața Gării din capitală. De acolo, Moș Crăciunii au pornit motoarele și au dat start cursei. Aceștia au fost însoțiți și de echipaje ale polițiștilor de patrulare.

După ce au cutreierat toate sectoarele capitalei, bucurând privirile chișinăuienilor, motocicliștii s-au adunat în fața Arcului de Triumf din centrul orașului.

Facem totul pentru oameni, care așteaptă cu nerăbdare sărbătorile și să primească aceeași plăcere pe care o primim și noi”.

Dorim să aducem bucurie pentru copii, pentru toți… să fie o sărbătoare frumoasă”.

A fost extraordinar să le transmiți oamenilor spiritul de Crăciun într-o altă modalitate. Scopul a fost atins? Cu brio. Sper că toată lumea a fost fericită”.

Marc participă pentru prima dată la un astfel de eveniment, iar emoțiile au fost pe măsura așteptărilor.  

MARC, PARTICIPANT: „Costumul meu este pentru bucuria copiilor mai mult… Am vrut să aduc un pic de zâmbet. Foarte tari au fost senzațiile. Nu a fost nici cald, nici frig. A fost cum trebuie”.

De senzații tari a avut parte și Nicu, un tânăr în vârstă de 17 ani, care a participat  pentru prima dată la această cursă.

NICU, PARTICIPANT LA CURSĂ: „Este ceva nou pentru mine, sunt pentru prima dată. Am vrut să aducem în Chișinău spiritul de sărbătoare”.  

Entuziasmați de cursa Moș Crăciunilor pe două roți, chișinăuienii nu au ezitat să-și facă fotografii cu motocicliștii.

E foarte interesant, mai ales pentru copii. Copiii mei sunt impresionați… au spus o poezie și au primit dulciuri”.

Super, extraordinar. Mulțumesc pentru buna dispoziție. Oamenii au obosit de situația actuală… E nevoie de veselie, bunătate..”.

Este deja al patrulea an în care motocicliștii organizează astfel de curse cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram