Alexandru Slusari, despre demisia Guvernului Chicu: „Nu mă miră tactica "pământului pârjolit", aplicată de Dodon”

Cornelia Cozonac
26/12/2020

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, califică demisia premierului Chicu și a cabinetului său de miniștri, drept „tactica pământului pârjolit”, aplicată de ex-președintele Igor Dodon.    

„Nu mă miră tactica „pământului pârjolit”, aplicată de Dodon, cu plecarea lui Chicu și altor miniștri din domeniile strategice. Caracteristic pentru acest individ, care demult muncește pentru alt stat și în realitate anume el distrugea zilnic statalitatea Republicii Moldova. Dar sunt surprins de reacția unor colegi-deputați, jurnaliști și analiști politici. Voi ați așteptat altceva de la această gașcă? Totodată, după ce timp de jumătate de an am intreprins niște eforturi enorme de a demite acest guvern-catastrofă, nu prea înțeleg încercările de a-l impune pe Chicu și compania să rămănă în funcții. Oare putem aștepta de la acești oameni muncă calitativă în continuare”, se întreabă vicepreședintele Parlamentului, într-o postare pe pagina sa de Facebook. 

Oficialul precizează că „Situația, moștenită de la un agent de influență a unui stat străin, este una gravă”. Slusari mai spune că despre aceste probleme urmează să se discute luni, cu președinta Maia Sandu. 

Fostul premier Ion Chicu și-a anunțat demisia la 23 noiembrie, cu o zi înainte de învestirea în funcție a președintei Maia Sandu. Chicu a subliniat că în prezent, obiectivul principal este dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate. Guvernul condus de Ion Chicu, format în mare parte din foști consilieri ai ex-președintelui Igor Dodon, a fost votat la 14 noiembrie, după căderea Guvernului condus de Maia Sandu.

Cornelia Cozonac
26/12/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii