image
Sursa foto: Profimedia Images

Un medic din SUA a făcut prima alergie severă la vaccinul Moderna: El s-a tratat singur, iar acum se simte bine

Un medic din Boston, care are alergie la crustacee, a dezvoltat o reacţie alergică severă după ce a primit, joi, vaccinul pentru Covid-19 produs de Moderna, scrie Mediafax, preluând Reuters. El și-a administrat singur o injecție cu adrenalină, iar acum se simte bine.

Dr. Hossein Sadrzadeh, oncolog la Boston Medical Center, a declarat că a avut o reacţie severă aproape imediat după vaccinare, cu ameţeli şi palpitaţii. El știa că este alergiec la crustacee.

David Kibbe, purtător de cuvânt la Centrul Medical din Boston, a declarat vineri că dr. Sadrzadeh „a simţit că dezvoltă o reacţie alergică şi i s-a permis să îşi administreze singur adrenalină. El a fost dus la secţia de urgenţă, evaluat, tratat, observat şi externat. Acum se simte bine”.

În Statele Unite s-au administrat deja peste un milion de doze de vaccin, potrivit raportării Centrului pentru Controlul Bolilor.

Este prima reacţie severă asociată vaccinului Moderna, care se află în prima sa săptămână de lansare la nivel naţional.

Un oficial al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA a declarat săptămâna trecută că FDA investighează în jur de cinci reacţii alergice care au apărut după ce oamenilor li s-a administrat vaccinul COVID-19 Pfizer - BioNTech în Statele Unite.

Noutăţile partenerilor

comentarii: