(video) Kulminski: „Candidaturile la funcția de premier vor „fi turuite”, luni, ca dintr-o mitralieră Maxim”

Directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, fost consilier al Maiei Sandu pe politică externă, Vladislav Kulminski, consideră că în urma consultațiilor șefei statului cu fracțiunile parlamentare, candidaturile la funcția de prim-ministru vor „curge ca dintr-o mitralieră „Maxim””.

Foto: UNIMEDIA

„Toți vor vorbi despre anticipate, dar, în același timp, vor încerca să ticsească un Guvern, oricare nu ar fi acesta.

După consultațiile anunțate pentru ziua de luni ale președintei cu fracțiunile parlamentare, candidaturile la funcția de prim-ministru vor curge ca dintr-o mitralieră de tip Maxim”, a declarat Kulminski.

Președinta țării, Maia Sandu, anunțat că va începe discuții cu fracțiunile parlamentare începând cu ziua de luni, 28 decembrie, după demisia Guvernului Chicu.

În același timp, Premierul demisionar Ion Chicu, a anunțat că a acceptat să asigure interimatul funcției până pe 31 decembrie. Totodată, interimatul funcției de Ministru al Sănătații, Muncii și Protecției Sociale, Ministru al Finanțelor și Ministru al Economiei și Infrastructurii, va fi asigurat de miniștrii actuali.

Ce urmează încă nu este clar. Maia Sandu și colegii din partidul pe care l-a condus spun că doar alegerile anticipate sunt următorul pas, întrucât actualul Parlament nu poate livra un Guvern competent. Alte voci din zona dreptei pledează însă pentru un Guvern de tranziție.


Pub