Maia Sandu a avut o întrevedere cu Procurorul General, Alexandr Stoianoglo: Ce a solicitat președinta

Noul președinte al RM a dat start mai multor întrevederi la instituția prezidențială cu mai mulți oficiali. După seful SIS, la Președinție au fost invitați Procurorul General și guvernatorul BNM.

Foto: fb/Maia Sandu

Potrivit unui comunicat, Maia Sandu a solicitat informații despre mersul investigațiilor pe dosarele de rezonanță, progresul și impedimentele în avansarea și soluționarea în instanță a acestora.

Totodată, Sandu „a accentuat că oamenii așteaptă să se facă dreptate în aceste cazuri, că oamenii cer ca persoanele implicate în scheme de corupție să fie anchetate și pedepsite, iar banii furați să fie întorși statului”.

„Justiția poate funcționa cu adevărat independent doar având respectul și încrederea din partea cetățenilor. Iar pentru asta, judecătorii și procurorii trebuie să fie integri și buni profesioniști. Integritatea judecătorilor și procurorilor este garanția independenței lor”, se mai menționează în comunicat emis de instituția prezidențailă.

Tot astăzi, Maia Sandu a mai avut întrevederi cu guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu despre situația sistemului bancar și necesitatea de a relua relația cu Fondul Monetar Internațional, dar și cu directorul SIS, Alexandr Esaulenco.


Pub