(video) Discoteca se amână. Ediția specială 24 FRONT LINE – Prevenirea infectării cu COVID-19

fisco

Proiectul 24 FRONT LINE, care a filmat pe timp de pandemie în zone roșii cu ambulanțe și polițiști, împreună cu Direcția Prevenire a INSP, a decis să colaboreze pentru a preveni infectarea cu virusul COVID-19 în rândurile cetățenilor care nemijlocit se expun pericolului, dar și societatea în întregime. În perioada sărbătorilor de iarnă, mulți oameni vor merge la rude în vârstă și ca urmare a frecventării localurilor și intrării în contact cu un număr mare de persoane, fără măsuri de protecție, există risc sporit de răspândire a virusului și de infectare.

Operațiunea în cauză a fost filmată în noaptea de pe 19 spre 20 decembrie, după emiterea Hotărârii Nr. 35 din 27.11.2020, cu completările aduse prin Hotărârea Nr. 36 din 4.12.2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), prin care se interzice desfășurarea activităților de deservire în restaurante, baruri, cafenele, în intervalul orelor 22.00-7.0.

Vezi mai jos ediția specială.

24 FRONT LINE este un reality-show documentar despre munca Serviciilor de Urgență din Republica Moldova. Este un format unic, realizat în premieră în Republica Moldova de către o echipă de profesioniști în domeniul drepturilor omului, comunicării și producției de film.

Primele trei episoade ale formatului, a câte 56 de minute fiecare, au fost produse cu susținerea financiară a Uniunii Europene, prin intermediul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

În prezent, formatul este difuzat în fiecare miercuri, începând cu ora 23.00 la postul de televiziune Moldova 1.

Proiectul este inițiat de Asociația Obștească „Filmul pentru Drepturile Omului” (FADO) în parteneriat cu IMSP CNAMUP, Serviciul Unic 112 și Inspectoratul General de Poliție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente