(foto, video) „Statul era stăpânul tău.” Dezbaterea „Libertatea de a vedea lumea”, marca Radio Europa Liberă

europa1

Pandemia de COVID-19 ne-a făcut să ne trezim într-o altă realitate, iar noi, cei născuți după anul 1990, pe alocuri am perceput cu mult mai greu limitele impuse forțat de acest inamic „invizibil”. Cu toate acestea, părinții și bunicii noștri nu au trecut la fel de dureros prin interdicția de a călători, fiind născuți în sistemul sovietic, care, pe lângă faptul că practic le interzicea să meargă după graniță, le limita până și în deciziile luate cu privire la viața personală. „Libertatea de a vedea lumea”, aceasta este tema dezbaterii de final de an din proiectul „AntiNostalgia – privind spre viitor” de la Radio Europa Liberă.

Restricțiile de circulație impuse de COVID-19 ne-au făcut să apreciem și mai mult vacanțele la mare și la munte, vizitele la prieteni, studiile sau munca în străinătate. Știm cu toții cât de simplu e să ajungi în lume cu pașaportul și cu un bilet de avion. Cei care trăiau în Uniunea Sovietică nici nu puteau visa la multe călătorii în străinătate.

„Ceea ce trăiesc cu groază tinerii din cauza epidemiei, părinții/bunicii au trăit cu aceasta ani de zile, generații întregi și mai ales după ce au avut libertatea de a circula, a venit un regim care a închis cortina și le-a spus cu se poate. Plecările erau doar cu voie din parte partidului, a KGB-ului, după care s-a născut p altă generație care nici nu și-a imaginat că există o altă lume, că avem miliarde de vecini, gardurile erau puse cu premeditare de către vecini, ca să nu se afle că se poate trăi și altfel. Nu statul este cel care trebuie să decidă cum să-ți trăiești viața”, spune jurnalistul, directorul Biroului din Chișinău al postului Radio Europa Liberă, Vasile Botnaru.

În cadrul dezbaterii moderate de jurnalista Eugenia Crețu, au fost invitați scriitorul și jurnalistul român Dan Alexe, stabilit la Bruxelles, producătorul de filme de la Chișinău Virgiliu Mărgineanu și fiica lui, Ioana Vatamanu-Mărgineanu, studentă la Riga.

Din cauza pandemiei, Ioana nu a putut gusta prea mult din viața de studentă. „Deși sunt în anul doi de facultate, am trăit mai mult din experiența studențească acasă, sunt acasă din martie, de la începutul pandemiei. Am ajuns acasă pe 7 martie și credeam că rămân aici timp de o lună, două luni maximum, nu credeam că o să se întindă atât de mult. Studiile la distanță nu sunt ceea la ce ne așteptăm noi. Mă simt norocoasă că am reușit să ajung acasă, cât alți studenți moldoveni nu au reușit din cauza zborurilor anulate. Chiar dacă studiile online prezintă dezavantaje, are și anumite avantaje”, spune studenta.

Ioana este o tânără activă, prin urmare, încă din anii de liceu, încerca să folosească toate oportunitățile de călătorii care i se iveau. Elevă fiind, Ioana participa la concursurile care promiteau drept premiu o vizită peste hotare sau schimburi culturale în străinătate. Prin urmare, deja la 17 ani, Ioana putea răzui pe hartă mai multe țări pe care le-a vizitat. „În perioada de liceu, am călătorit mai mult decât acum, am reușit să ajung în Germania de două ori, în Statele Unite și în Belgia datorită unor programe”, spune Ioana.

În același timp, la vârsta fiicei sale, Virgiliu Mărgineanu nici pe aproape nu a avut oportunitatea să viziteze atâtea țări, nici nu a avut oportunitatea să își viziteze rudele din România,  iar pentru prima dată când văzuse Parisul, regimul sovietic nu mai exista, iar el avea vârsta de 25 de ani.

„În perioada sovietică, nu puteai să mergi atât de simplu peste hotare, era o formalitate foarte complicată. Bunelul meu locuia chiar pe malul Prutului, de fiecare dată când mergeam la el, mă uitam la graniță și mă gândeam oare ce se întâmplă după acest hotar. Tot timpul voiam să ajung acolo, să văd ce oameni locuiau acolo. În anii 1990, s-au deschis frontierele, erau primii studenți care treceau Prutul și mergeau să studieze în România, mă aflam și eu în acele vagoane. Aveam emoții de nedescris, care nu se vor mai repeta. În URSS la nivel de plecare, pe teritoriul țărilor sovietice, era în felul următor: un frate, timp de un an, putea veni o singură dată în vizită la alt frate. Era chiar o cortină de fier, era mai bine să nu spui că ai rude peste hotare, deși eu tare mă mândream cu asta”, menționează producătorul de filme.

Regulile pentru a putea merge peste hotare

În Uniunea Sovietică, pașaportul pentru plecări peste hotare se obținea în urma mai multor proceduri, umilitoare pe alocuri, iar proprietarul primea pașaportul în momentul plecării și trebuia să-l returneze imediat în momentul în care ajungea înapoi în țară.

Ludmila Scalnîi, deputată în primul Parlament al Republicii Moldova, a fost începând cu anul 1980 președinta filialei din RSS Moldovenească a Asociației de prietenie cu țările lumii. Când era planificată vreo vizită a artiștilor peste hotare, anume ea aduna documentele necesare și propunea candidaturile. Orice plecare implica proceduri extrem de detaliate. Era nevoie de documentele de la Comitetul Central, caracteristica de la lucru, document de sănătate, decizia securității. „Mereu erau scoase persoanele din lista pe care o prezentam, dar nu ni se explica de ce”, spune Ludmila.

Artiștii delegați să plece peste hotare erau întâlniți de reprezentanții de la ambasadă și nici nu reușeau să vadă ceva din orașele în care ajungeau, decât hotelul și scena. Prin asemenea, prin astfel de filtre treceau nu doar artiștii, dar și oamenii care plecau în vizite peste hotare, de obicei în țări socialiste. Persoanele completau de obicei o anchetă în care scriau nu doar detalii despre sine, dar despre toți membrii familiei. Răspunsul putea veni și în jumătate de an. De asemenea, persoanele, care plecau, trebuiau să respectele normele instructajului care li se dădea. Bunăoară, nu aveau voie să ia lucruri prețioase cu ei. De asemenea, nu aveau voie să ia aur, decât cel pe care-l purtau și pe care trebuiau să-l declare neapărat la vamă. Maximum ce puteau lua era o sticlă de băutură și o cutie de bomboane. Cei care plecau erau selectați de administrația întreprinderii, trebuiau să fie fruntași ai muncii și trebuiau să aibă un trecut „curat”, adică fără rude deportate. Cetățeanul sovietic, ajuns în străinătate, fie în vestul capitalist, fie într-o țară socialistă, nu avea voie să-și exprime deschis și sincer impresiile.

„Nu puteam nici măcar să avem curiozitate când ajungeam peste hotare, nu puteam nici la vitrinele magazinelor să ne uităm”, spune o martoră a timpurilor.

În URSS toți oamenii aveau un buletin de identitate în care era indicată reședința. Prin urmare, chiar și mutarea în alt oraș era anevoioasă.

De ce autoritățile comuniste încercau să lege un om de un loc

Dan Alexe a plecat din România comunistă în 1988, iar în prezent este stabilit în Belgia. Alexe era domiciliat în altă regiune a României și adesea, fiind student la Iași, era urcat în tren și trimis acasă.

„Situația e cunoscută acum tuturor datorită unor romane care redau situația și drama acelor timpuri. Povestea e cunoscută tuturor. Dorința utopică a autorităților de a controla mințile supușilor, cazul României era excesiv. Pe atunci, nici nu puteam imagina duritatea regimului care acum ar putea fi comparat cu cel din Coreea de Nord. Eu personal, am ieșit din România o singură dată, sunt un caz aparte, pentru că am ieșit politic, după mai multe încercări personale, altminteri a fost practic imposibil. Copiii de acum nici nu pot să-și închipuie cum este să ai convingerea că nu vei ieși niciodată din țară. În România eram mai năpăstuiți decât ceilalți din Uniunea Sovietică, care mai aveau la dispoziție Caucazul, alte culturi, limbi, țări. În România nu se putea merge nici măcar în Bulgaria, dacă vă puteți închipui izolarea”, spune Dan Alexe.

La începutul perioadei sovietice, era un grup de entuziaști care a crezut și a pompat o uriașă creativitate artistică în promovarea sistemului, „dar la un moment dat când acea clasă a fost lichidată, li s-a închis gura, a rămas o clasă de parveniți necreativi care trebuiau să continue acea misiune de înrobire a maselor și care nu avea decât forța, îndobitocirea, îndoctrinarea și punerea în marș a tuturor. Cei care au încercat să reformeze regimul au fost striviți cu tancurile. Și abia eroarea lui Gorbaciov a adus la destrămarea regimului. Acea liberalizare, perestroika, era un efect secundar nedorit a reformelor lui Gorbaciov”, mai spune Dan Alexe.

Virgiliu Mărgineanu spune că într-adevăr situația era complicată. „Acum îmi aminteam unul dintre primele filme pe care le-am făcut noi, în regia lui Cobileanski – „Murind pentru Madrid” –, când formației Struguraș, pentru faptul că a cântat la Cernobîl, li s-a permis să meargă în Spania. Când s-au dus în Spania, jumătate din echipă erau securiști, ca să-i urmărească. Membrii formației au acceptat să meargă în Cernobîl doar pentru oportunitatea de a merge în Spania. Puterea Sovietică era mare și trebuia să demonstreze că acolo trăiesc oameni măreți, care nici măcar nu se miră de ce văd în vitrine, că nu-i interesează produsele și că tot ce văd acolo e mai rău decât la noi”, spune producătorul de filme.

Unul dintre motivele pentru care oamenii se angajau în formații era să vadă lumea. Rămâneau cu un salariu foarte mic pentru acea oportunitate de a vedea o altă țară o dată în an sau o dată la doi ani. Pentru dragul de a ieși peste hotare lucrau cu un salariu foarte mic.

Bunăstarea reprezenta un ruj sau o pereche de ciorapi

Fiind student la Iași, dar având viza de reședință în alt oraș al României, Dan Alexe adesea era urcat de către securiști în tren și trimis acasă. Jurnalistul spune că el era un caz aparte, pentru că mediul în care a trăit era diferit, fiind student la limbi străine, avea contacte cu multe persoane inteligente din străinătate, lectori de franceză, italiană.

„În România, situația era atât de gravă din punct de vedere economic și izolarea politică/culturală atât de gravă, singurul contact era cu străinii polonezi sau est-germani, care traversau România în drum spre Bulgaria și nu încetau să se minuneze românii de bogăția și bunăstarea oamenilor simpli care mergeau în vacanță, oameni din aceeași Uniune Sovietică. Bunăstarea reprezenta mașina cu care mergeau turiștii, ruj de buze pentru femei, ciorapi, conserve cu caren și alte lucruri care de mult timp nu mai puteau fi găsite în România. E greu de convins tinerii că așa a și fost – o sărăcie extremă. Alimentele procurate pe cartelă, o anumită cantitate de produse pentru o anumită perioadă. O persoană ca mine, care nu avea un serviciu fix, nu avea dreptul la carne, unt, ouă și alte produse găsite prin magazine”, spune Dan Alexe.

Acum, gândindu-ne la libertatea omului, căutăm versiuni mai ideologice. „Analizele spun că Stalin, care a inventat gulagul, a inventat o metodă foarte bună de a recruta forță de muncă pe gratis. A băgat milioane de brațe de muncă în gulag, cu care a industrializat țara. Modelul acesta era reprodus la scara unui sat. Se știe că în perioada sovietică, după ce s-a trecut de cochetarea lui Esenin, oamenii au fost legați de anumite localități ca brațe de muncă, erau practic înrobiți. Nu li se dădea pașaportul, el nici măcar nu putea să călătorească în oraș, oamenii de la sate mult timp nici pașapoarte interne nu aveau și au locuit în perimetrul unei localități, după care studenții temporar plecau la facultate, după care iar statul decidea unde te repartiza pe tine. În fond, era un mecanism, dincolo de faptul că nu le dădea voie, din considerente ideologice, să călătorească. Statul era stăpânul tău, el decidea câte perechi de pantaloni să ai pe parcursul vieții, cât să mănânci, când să-ți dea locuință, dacă nu aveai copil, îți punea impozit. Asta încercăm să le spunem oamenilor de azi, care tânjesc după regimul sovietic, că acesta era antiuman în principiu, aveai iluzia unei vieți garantate, dar libertatea era curmată pe toate palierele”, menționează Vasile Botnaru.

Acum vorbim despre libertatea de circulație, dar pe atunci erau cu mult mai multe interdicții, era un lung șir de „nu-uri”. Faptul că nu puteai pleca te impunea și mai mult să idealizezi și mai mult lumea exterioară.

În cadrul dezbaterilor, nu se pune accent pe lupta cu nostalgiile părinților sau a bunicilor, ci se încearcă să li se explice cetățenilor moldoveni cum să facem ca în viitor să nu plecăm cu acest bagaj trist, cu erorile trecutului, dar și cu iluziile deșarte cu care ne alimentează unii politicieni, cu bună știință, exploatând trecutul.

Vedeți mai jos dezbaterea.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente