Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   După luni de negocieri intense,…

După luni de negocieri intense, Uniunea Europeană și Regatul Unit au ajuns la un acord privind relațiile post-Brexit

Regatul Unit și Uniunea Europeană au ajuns la un acord comercial post-Brexit după luni de negocieri pline, a declarat guvernul britanic într-o declarație joi, informează CNN. Acordul a fost anunțat cu doar câteva zile înainte ca Londra să iasă din piaţa unică a UE.

„A meritat să luptăm pentru acest acord.

Avem, acum, un acord corect și echilibrat cu Regatul Unit. Ne va proteja interesele europene, va asigura competiția corectă și va furniza predictibilitate pentru comunitățile noastre de pescari.

Europa merge înainte”, a spus Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

Boris Johnson a scris și el pe Twitter, anunțând succesul negocierilor: „Acordul e finalizat!”

Guvernul britanic a scris într-un comunicat emis imediat după anunț că „acordul este fantastic”. Guvernul Boris Johnson spune că „tot ceea ce a fost cerut de publicul britanic și tot ce a fost promis la referendumul din 2016 a fost obținut în acest acord”, scrie Digi24.

„Ne-am luat înapoi moneda, granițele, legile, comerțul și apele de pescuit.

Semnarea acordului reprezintă vești fantastice pentru familiile și pentru companiile din orice parte a Regatului Unit. Am semnat primul tratat de liber schimb bazat pe tarife 0 și cote 0 care a fost obținut până acum cu Uniunea Europeană. Este cel mai mare acord bilateral de comerț semnat de oricare dintre părți Acordul garantează că nu ne mai aflăm în orbita Uniunii Europene, că nu mai suntem constrânși de regulile europene, iar Curtea Europeană de Justiție nu mai are niciun rol.

În 1 ianuarie 2021 vom avea independență politică și economică în totalitate”, a mai transmis guvernul de la Londra.

Acordul de peste 2000 de pagini include prevederi fără precedent, cu tarife și cote zero pentru toate bunurile și reglementează o gamă largă de domenii, de la aviație și transport la cooperarea nucleară.

Discuțiile au fost blocate de luni de zile după ce cele două părți nu au reușit să ajungă la un acord în domenii precum cotele de pescuit, modul în care Marea Britanie ar folosi ajutorul de stat pentru a sprijini întreprinderile britanice după Brexit și supravegherea legală a oricărui acord încheiat, potrivit CNN. Este puțin probabil ca acordul să fie oficial ratificat înainte de încheierea tranziției Brexit, având în vedere că trebuie încă să treacă prin mai multe proceduri legale. Odată ce toate statele membre își vor da răspunsul, acesta va reveni la Parlamentul European, unde deputații europeni vor vota pentru ratificarea acordului.

Însă Parlamentul European a declarat că este prea târziu să se organizeze o sesiune de vot de urgență înainte ca perioada de tranziție să se încheie pe 31 decembrie. În schimb, ei intenționează să aplice acordul UE-Regatul Unit „provizoriu”, deputații europeni revenind oficial pentru a ratifica acordul în Noul An. Între timp, va exista, de asemenea, un vot în parlamentul britanic pentru legalizarea acordului. Chiar dacă acordurile comerciale nu necesită aprobarea parlamentară, este de așteptat ca parlamentarii britanici să fie aduși înapoi din vacanța de Crăciun pentru a-l dezbate și aproba. Poate dura până la 48 de ore pentru a readuce Parlamentul în sesiune, totuși se știe că se deplasează foarte repede atunci când este nevoie.

Marea Britanie a părăsit oficial UE la sfârşitul lui ianuarie, dar a rămas membră a pieţei interne a UE şi a uniunii vamale până la încheierea perioadei de tranziţie, la sfârşitul anului.

În absenţa oricărui acord, taxe vamale mari şi alte bariere comerciale s-ar fi aplicat, riscând să afecteze serios economia şi lanţurile de distribuţie.