– Taks, Sașa! Și-i mai diparti?
– 1615. Opt kilograme. O cutie.
– Unde se duce?
– Chișinău, iauti, v-am scris acolo.
De la 10 dimineață, în plină zi de duminică, moldovenii de la Dublin fac coadă la maxi-taxi-urile care încarcă pachete cu destinația Moldova. Aș vrea să spun că ei trimit colete, dar cum DEX-ul zice despre acest cuvânt că ar însemna un pachet relativ mic, expediat de obicei prin poștă, o să le spun pachete. Mijlocii, mari și chiar foarte mari, în cutii mari de carton, învelite atent în saci de gunoi trainici, în straturi groase de bandă adezivă. Unii le-au pus în geamantane, iar alții au venit cu cărucioare de la magazin, în care de obicei de plimbă produsele alimentare, până ajung la casieri.
1 euro sau 1.50 per kg
Văd în jurul meu multe, dar foarte multe jucării de la o rețea mare de magazine din Irlanda: biciclete și trotinete, căsuțe pentru păpuși, seturi de mașinuțe cu accesorii. Fiecare om care stă în rând și așteaptă are cel puțin câte două cutii. Alții și-au parcat mașinile alături și descărcă portbagajele ticsite până la refuz cu pachete scociuite (învelite în bandă adezivă), cum le spun șoferii de aici. Rândurile sunt lungi, oamenii se mișcă greu, șoferii aleargă cu caietele în mâini, încercând să împuște 10 iepuri dintr-o dată: să primească pachete, să le dea pe acelea aduse din Moldova acum câteva zile, să răspundă la întrebări, să calmeze spirite aprinse, să cântărească atent și să înmulțească kilogramele de pe ecran cu 1 euro sau cu 1.50 euro, ca să ia și plata. Să dea rest și să mute de colo-colo cutiile mari. În Irlanda, mai multe companii de curierat se bat pentru concurență, majoritatea maxi-taxiurilor însă parchează alături și staționează în aceeași zonă, Blanchardstown.
Primii la dat pachetele sunt Fiodor și Tatiana Scafari, care s-au mutat în Irlanda în luna august, în plină pandemie. Spun că au venit aici pentru că au copii mari „și trebuie învățați”. Iar Tatianei îi place viața aici, cu excepția timpului. „Față de Moldova, e mult mai bine. Poți să le dai un viitor la copii”, spune femeia.
Îi întreb câți copii au acasă și mă uit la jucăriile împachetate strâns în peliculă transparentă. „Am acasă și copii mai mari, de 17 ani, și mai mici, de 6. Dar ei vor ca mama și tata să revină acasă. Mai mult nu își doresc nimic. Nici cadouri nu le trebuie. Dorința lor e ca părinții să le fie alături”, spune Tatiana. Mă uit la ea și la Fiodor, care de 4-5 luni sunt departe de copii, și le citesc în ochi dragostea și dorul. „Aici fiecare copil cu dorința lui”, ridică Fiodor din umeri. „Eu mai mult pentru stroika (construcție), ea a luat cadouri la fete. Haine și cadouri, care și mai de care”.
A voastre le bat pe a noastre
Majoritatea cutiilor stau burdușite cu mâncare, îndesată printre haine și jucării. Oamenii au învelit ce au avut în hârtie colorată și spun că îl trimit acasă pe Moș Crăciun, din Irlanda. Pe familia Andrieș am suprins-o cărând pachete din mașină spre remorca mare. Le trimit pachet părinților, fraților și altor rude. Alina și Andrei spun că obișnuiesc să facă câte o cutie părinților odată pe lună, sau la două luni.
„Trimit cașcavaluri, prosciutto și ajung întregi de fiecare dată, iată cu domnii aceștia”, spune Alina. De 4 ani locuiesc în Irlanda, iar anul acesta a apărut pe lume Alexandru, băiețelul familiei, de 7 luni. „Buneii nu l-au văzut, doar o bunică din 4. Bunătățile pe care le trimitem noi nu înlocuiesc prezența noastră și cred că asta cel mai mult pe ei…(îi doare – n.a.), că nu și-au văzut nepotul. Încercăm să ne adaptăm situațiilor cu virusul și cu pandemia”, spune Alina.
Pachetele familiei Andrieș iau drumul spre două raioane: Căușeni și Fălești. „Trimit dulciuri, câte un Panettone, nu doar de Paști, ci și de sărbătorile de iarnă, câte un mic cadou să îl pună sub brad, de la Moș Crăciun. Anul acesta le-am luat câte un pulover”, spune Alina.
„Prima dată acum trimitem și fructe exotice, acum ne gândim că pe sezon rece o să ajungă (întregi – n.a.). Trimitem jucării la nepoței, Moși Crăciuni de ciocolată, pentru că aici sunt mai buni. Kindere. Calitatea aici e mai bună decât în Moldova, așa ne spun cei de acasă. Cum spune mama, „a voastre le bat pe a noastre”.
„Îți permiți, că faci un cinci euro mai mult aici”
Bărbații care lucrează la acest centru de colectare spun că au pus la punct tot procesul. Alexandru Chicicovschi zice că ajută compania „la primit coletele”. Sunt pe piața irlandeză de 10 ani. „Suntem foarte ocupați acum. Bodaprosti lui Dumnezeu. Principalul să fim sănătoși și să ne păzească Dumnezeu de virus. E grea munca, ca peste tot. Toți trimit acasă, au părinți, au copii, au neamuri și rude. Aici poate îți permiți, că faci un cinci euro mai mult”, spune Alexandru, în timp ce încarcă, descarcă, cântărește și comunică cu celălalt bărbat, responsabil de ridicat și așezat pachetele în remorcă.
– Taks, tu ai avut trei numere, da? Căușeni, Căușeni și Fălești, da?
Familia Andrieș își primește numerele și cedează locul din față. Îl întreb pe Alexandru ce trimit cel mai des moldovenii acasă, un top 3, să zicem. „Pampers (scutece – n.a.), jucării pentru copii și bomboane”, spune el. Iar de acasă, cel mai greu de adus sunt ouăle. Râde și îi spune familiei Andrieș că ale lor, de exemplu, s-au stricat. Sigur că și în Irlanda se ouă găinile, dar nu fac așa ouă mici și cu gălbenușurile aurite, ca acelea moldovenești. Alexandru zice că tot ce trimit cei de acasă ajunge în Irlanda. Murături, struguri, covoare, miere, nuci, you name it, vorba ceea.
„La noi îs mai simple, mai levîe”
În rând l-am întâlnit și pe Gheorghe Vacaru, care a zâmbit până la urechi când i-am făcut o fotografie. Văd că se descheie la geacă și se proptește cu pieptul înainte, să se vadă logo-ul companiei de transport Swords Express, pentru care lucrează el ca șofer, și care unește o regiune periferică de oraș. E mândru tare domnul Gheorghe, își scoate și căciula când vede că treaba e serioasă cu fotografiatul. „Trimit dulciuri, de mâncare mai mult și așa, un cadouaș, fetiței mele și soției. Și-au dorit de la Moș Crăciun ceea ce nu e la noi: încălțăminte și îmbrăcăminte. La noi îs mai simple, mai levîe, cum se spune”, râde el.
Gheorghe a fost șofer de curse lungi mulți ani, pe ruta Călărași-Paris, iar de doi ani lucrează șofer de autobuz în Irlanda. „Trebuie să fii departe ca să poți să-ți întreții familia”, spune el.
– Și cum e să fii șofer la Swords Express?
– Kruteac!
– Cum, cum?
– E kruta.
– Ce anume vă place la ei?
– Că te are de om.
Sărbătorile o să le facă departe de casă, la volan. „Eu lucrez. Taman până la două de noapte o să lucrez”, spune Gheorghe și ceva îmi spune că e obișnuit cu asta. Îl întreb ce le dorește celor de acasă, ce urări are? „Le doresc la toți să fie sănătoși. De Anul Nou să petreacă frumos și să bea puțin, ca să nu îi doară capul. Eu deloc nu beau. Să se întâmple o minune și să fim cu toți acasă. Tot mai bine e acasă”, spune Gheorghe.
