image
Sursa foto: jurnal.md

Va vota Partidul Șor pentru moțiunea de cenzură? Tauber: „Avem pretenții foarte mari față de Guvernul Chicu”

Partidul Șor are în continuare pretenții față de Guvernul condus de Ion Chicu, dar nu vrea să lase țara fără executiv în toiul iernii, a declarat secretara fracțiunii Partidului Șor, Marina Tauber. Totuși, deputata a precizat că aceasta nu reprezintă deocamdată poziția formațiunii dacă va vota sau nu, miercuri, pentru demiterea Guvernului Chicu.

„La noi nimic nu s-a schimbat. Avem pretenții foarte mari față de Guvrnul Chicu. Doar că ne gândim la situația actuală din țară care s-a schimbat radical spre rău și nu cunoaștem ce ne așteaptă. Am intrat în sezonul de iarnă, suntem în perioada sărbătorilor de iarnă așteptate de cetățeni, avem pandemie și suntem într-o criză economică și socială. Să lăsăm țara fără un conducător, fără Guvern, fără premier o să fie iresponsabil”, a declarat Marina Tauber în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

„Asta nu înseamnă că eu vă vociferez acum poziția partidului cu privire la moțiune”, a adăugat Marina Tauber.

Precizăm că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost înaintată în plenul Parlamentului săptămâna trecută. Semnatarii moțiunii, deputații din PAS, Platforma DA și PD, acuză executivul de gestionarea dezastruoasă a crizei provocată de pandemia de Covid-19.

Potrivit legislației, pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, iar guvernul să fie demis este nevoie de votul majorităţii deputaţilor aleşi, adică cel puțin 51 de voturi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: