fbpx

video | Vulcanul Kilauea din Hawaii a început să erupă. Locuitorii, îndemnați să rămână în case

Vulcanul Kilauea de pe insula Hawaii a început să erupă duminică noaptea, au anunţat specialiştii de la Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS). Erupția a fost urmată de un cutremur de 4,4 grade, transmite Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Autoritățile au îndemnat locuitorii să rămână în case și au emis un avertisment în privinţa riscului de acumulare a unor „emisii importante” de cenuşă vulcanică în atmosferă, scrie digi24.ro.

„O erupţie a început în caldeira din vârful vulcanului Kilauea”, la puţin timp după ora locală 21:30 (luni 07:30 GMT, n.r.), au anunţat specialiştii de la USGS.

Activitatea vulcanului este cea mai semnificativă din 2018, când un șir de cutremure și erupții explozive au durat mai multe luni și au forțat evacuări ale populației din zonă. Atunci, sute de case au fost distruse de lavă.

Imagini publicate online şi realizate în Parcul Naţional al vulcanilor din Insulele Hawaii în noaptea de duminică spre luni prezentau scurgeri de lavă pe pantele vulcanului şi coloane de fum care se ridicau în atmosferă.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button