image
Sursa foto: Twitter

Fostul guvernator al unui stat din Mexic a fost împușcat mortal în toaleta unui restaurant

Fostul guvernator al statului Jalisco din Mexic, Aristóteles Sandoval, a fost împușcat în spate în toaleta unui restaurant din stațiunea Puerto Vallarta. Oficialul a fost grav rănit și a murit la scurtă vreme după ce a fost transportat la spital, informează The Guardian. Acesta ar fi fost ținta unui atac și fusese urmărit mai multe săptămâni de membrii unui cartel de droguri.

Sandoval lua masa cu alți patru oameni, iar la un moment dat s-a ridicat de la masă și s-a dus la toaletă, acolo unde asasinul l-a împușcat în spate, a declarat procurorul general al statului, Gerardo Octavio Solís.

Sandoval nu a murit pe loc, însă lucrurile s-au agravat atunci când bodyguarzii săi au încercat să-l evacueze din restaurant. Ieșirea a fost blocată de mai mulți oameni înarmați de pe stradă, care au deschis focul, rănind grav unul dintre bodyguarzi. Fostul guvernator a murit la scurt timp după ce a fost transportat la un spital din localitate.

Lui Sandoval i s-au atribuit 15 gărzi de poliție, dar doar doi au fost alături de el în timpul atacului, mai scrie sursa citată.

„Acestă crimă a fost plănuită, ceea ce înseamnă că cineva îl vânase de săptămâni, dacă nu chiar luni. Cineva care i-a cunoscut mișcările, care a știut mai mult sau mai puțin când nu va avea toți bodyguarzii lângă el ”, a declarat analistul de securitate Alejandro Hope.

Mai mult, personalul de la restaurant ar fi curățat locul crimei, îndepărtând petele de sânge și glonțul. „Nu există indicii, probe ale crimei, practic au curățat locul”, a mai spus acesta. El a declarat că cel puțin opt suspecți au fost implicați în atac.

Andrés Manuel López Obrador, președintele mexican, a oferit condoleanțe și a jurat să aducă făptașii în fața justiției. Întrucât se încadrează în categoria infracțiunilor care implică un cartel al drogurilor achetele vor fi preluate de procurorii federali.

Sandoval a fost om politic al partidului revoluționar instituțional, PRI, iar mandatul său de guvernator a fost umbrit de ascensiunea cartelului de droguri Jalisco New Generation (CJNG), cunoscut pentru violența sa în Mexic.

În doar câțiva ani, CJNG a devenit unul dintre grupurile criminale cele mai agresive din Mexic, dispus să se confrunte atât cu rivalii din lumea interlopă, cât și cu forțele federale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: