image
Sursa foto: Profimedia Images

Cei peste 300 de copii răpiți dintr-o școală din Nigeria au fost eliberați

Sute de elevi răpiți săptămâna trecută dintr-un internat din nord-vestul Nigeriei au fost eliberați. Atacul a fost revendicat de grupul militant islamist Boko Haram.

Într-un mesaj oficial, purtătorul de cuvânt al guvernatorului statului Katsina, Abdul Labaran, a declarat că 344 de copii au fost eliberați și că aceștia sunt în stare bună. El a adăugat că băieţii au fost duşi în în capitala regională Katsina City şi că în curând se vor reuni cu familiile lor.

El a susținut că mesajul video prin care Boko Haram revendică atacul de la şcoală este autentic, dar că mesajul transmis de liderul grupului Abubakar Shekau a fost înregistrat de o sosie a acestuia.

Guverrnatorul statului, Aminu Bello Masari, a declarat pentru Reuters că majoritatea băieților au fost recuperați.

Oficialii nigerieni au precizat că toți băieţii răpiţi sunt în viață, contrazicând astfel afirmația prin care un copil prezentat în videoclipul Boko Haram spunea că unii au fost ucişi.

Nu se ştie deocamdată în ce condiţii au fost eliberați copiii, scrie BBC News.

Nigeria, sub teroarea răpirilor

În ultimii ani au avut loc mai multe acțiuni împotriva grupărilor armate, în contextul în care omorurile în masă și răpirile au devenit un lucru obișnuit în zona de nord-vest a Nigeriei.

Ascensiunea acestor grupări a provocat teroare în nordul și nord-vestul țării. Adesea au loc ambuscade pentru a opera răpiri de oameni pe drumurile principale, sau jafuri armate, de multe ori soldate cu victime, scrie digi24.ro.

În 2014, gruparea teroristă Boko Haram a răpit 276 de fete de la internatul din Chibok, în statul Borno, situat în nord-estul Nigeriei. Aproximativ 100 dintre ele încă sunt date dispărute.

Noutăţile partenerilor

comentarii: