60 de studenți de la UTM au concurat în ,,Gestiunea Bazelor de Date”. Cine sunt învingătorii și ce premii vor primi

60 de studenți din cadrul Departamentului Ingineria Software şi Automatică (ISA), Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică (FCIM), au participat la cea de-a III-a ediție a concursului „Gestiunea Bazelor de Date”, desfășurat în premieră în format online prin intermediul platformei MS TEAMS.

Foto: utm.md

În deschiderea concursului, decanul FCIM, conf. univ., dr. Dumitru CIORBĂ, a transmis studenților mesajul de salut al rectorului UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, care a ținut să menționeze că această competiție în domeniul Bazelor de Date, va scoate în evidență creativitatea tehnică a studenților, context în care le-a dorit să-și manifeste din plin ingeniozitatea, spiritul inventiv și imaginația creatoare, dar și cunoștințele și abilitățile de analiză, proiectare și gestiune a bazelor de date dobândite în cadrul cursurilor.

Participanții la concurs – studenți ai programelor de studii „Tehnologia Informației” (inclusiv Filierele Anglofonă și Francofonă) și „Securitatea informațională” – au avut sarcina de a elabora o bază de date care ar automatiza serviciul de închirieri/rezervări auto, care să includă următoarele oportunități pentru eventualii clienți: înregistrarea rezervării automobilelor, cu specificarea tipului de automobil (brand, model, categorie, volum motor, data ultimei revizii tehnice, anul fabricației, prețul etc.), perioada de închiriere, preț/zi, tipul de asigurare (total/parțial), gadget-urile solicitate/disponibile (de ex., scaun pentru copil), perioada de rezervare, date despre client, confirmarea rezervării (de ex., prin e-mail), observații post închiriere, indicații kilometri parcurși în perioada închirierii, taxele de reparație și pentru combustibil, costul rezervării.

Divizați în 12 echipe, pe parcursul celor 7 ore de desfășurare a concursului, studenții au demonstrat că știu să lucreze în echipe, să formuleze și să repartizeze sarcini și să gestioneze eficient timpul atât în ceea ce privește proiectarea logică și implementarea schemei bazei de date în SQL Server prin cod SQL) – etapa I a concursului, cât și privind implementarea, interogarea și administrarea BD – etapa a II-a.

Locul I în competiție a revenit echipei „Sequel Team – Вперёд с SQL” (gr. SI-182, TI-185) – Andrei TÎRSÎNA (căpitan), Dmitrii MUȘCINSCHI, Dmitrii OBUH, Alexandr VLASIUC, Iurie COZLENCO; premiu – un voucher valoric de 5000 lei per echipă oferit de compania „Endava” și câte un tricou pentru fiecare membru al echipei oferit de compania „Mixbook”;

Locul II l-au împărțit echipele „Syntax Error – Что нас не убивает, делает нас сильнее” (gr. TI-185) – Artiom JULEA (căpitan), Maxim BOGDAN, Anastasia GORIUC, Maxim NEESCAS, Adrian PSENITA; și „NewQuery – In Data We Trust” (gr. TI-183) – Anastasia FRECĂUȚAN (căpitan), George DUMBRAVĂ, Ecaterina HERȚA, Dionisie RUSU, Elizaveta TALMAZAN; premii – câte 2000 lei per echipă din partea companiilor „Mixbook” și „Monsato” și câte un tricou pentru fiecare membru al echipei oferit de compania „Mixbook”;

Pe Locul III s-au situat echipele „ERROR 404: Database not found” (gr. TI-182) – Cristian VORONEANU (căpitan), Simion BALANUȚA, Georgeta CIORBA, Cătălin NICOLAESCO, Vladislav ZELENIUC; „The Bits – Простые решения сложных проблем” (gr. TI-186) – Mihail TANASOGLO (căpitan), Dan BELOSCURNIC, Stanislav CERNIOGLO, Alexei MALINOVSCHII, Danylo ZADOINOV; „RTG – Ritch The Goal” (gr. FI-181) – Teodor VRABIE (căpitan), Alexandr BONTA, Violina ELADII, Maria MACOVEI, Ion SAPTESATE; premii – câte 1000 lei per echipă din partea companiilor „Mixbook” și „Monsato” și câte un tricou cu brandul Universității Tehnice a Moldovei pentru fiecare membru al echipei, oferit de către directorul CEGHID, Radu MELNIC din partea sponsorului UTM.

Concursul a culminat cu o ședință la masa rotundă cu participarea membrilor juriului și a organizatorilor, care au dat o înaltă apreciere pregătirii studenților în materie de gestiune a Bazelor de Date.


Pub