Vicepreşedintele american Mike Pence și-a făcut vaccinul anti-Covid în direct. Când se va vaccina Biden și Trump

Vicepreşedintele american Mike Pence a fost și și-a făcut vineri vaccinul Pfizer-BioNTech în direct la televiziune. Donald Trump se va vaccina atunci când medicii săi vor decide că e necesar, a anunțat Casa Albă, scrie agerpres.ro.

Foto: digi24.ro

Pence s-a declarat ,,fericit" că a primit ,,acest vaccin sigur şi eficient” ,,Nu am simţit nimic”, a adăugat el.

,,Ne-am adunat aici în această dimineaţă în scopul de a întări încrederea” în acest vaccin, a declarat Mike Pence, care a fost vaccinat alături de soţia sa, Karen.

,,Americanii pot să fie încrezători. Avem unul, poate chiar două în câteva ore, vaccinuri sigure”, a mai spus vicepreşedintele SUA, referindu-se la aprobarea probabilă, în cursul zilei de vineri, a vaccinului Moderna împotriva Covid-19.

Vicepreşedintele american, însărcinat în ultimele luni să coordoneze de la Casa Albă lupta împotriva pandemiei, a fost vaccinat în contextul în care în Europa mai mulţi lideri au fost plasaţi în carantină înainte de Crăciun.

Preşedintele ales Joe Biden urmează să fie vaccinat săptămâna viitoare, tot în direct la televiziune.

Medicul Anthony Fauci, principalul specialist american în boli infecţioase, le-a cerut în această săptămână lui Mike Pence, preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, preşedintelui ales Joe Biden şi vicepreşedintelui ales Kamala Harris să se vaccineze cât mai curând posibil, din motive de securitate.

Casa Albă a anunţat, totuşi, că Donald Trump se va vaccina atunci când medicii săi vor decide că e necesar.


Pub