PSRM a desemnat un nou consilier, după decesul Elenei Hrenova

Iurie Cernomoreț este noul consilier municipal după ce postul a fost declarat vacant, ca urmare a decesului alesei locale, Elena Hrenova.

Foto: UNIMEDIA

La alegerile locale din 2015, Iurie Cernomoreț a candidat pe lista PSRM, la capitolul apartenență politică nu a menționat vreun partid, fiind pe poziția 32, însă a venit în CMC abia în iulie 2019, când mai mulți consilieri socialiști au renunțat la mandate.

La alegerile locale din 2019, el a candidat sub numărul 30, indicând apartenența politică – PSRM. Fiind candidat supleant, acum, urmare a decesului consilierului municipal Elena Hrenova, Cernomoreț revine în CMC.

De asemenea, Cernomoreț a candidat la alegerile parlamentare din 2010 pe lista Partidului „Moldova Unită”, dar și că a preluat funcția de președinte interimar al acestei formațiuni, după ce Vladimir Țurcan ajunsese deputat în 2014.

Potrivit Tribuna, pe lângă politică, Iurie Cernomoreț face business. El este director al companiei „MAIULVIR-CON”, fondată în 1999. Potrivit raportului financiar, a înregistrat venituri de 945 mii lei, iar profit net de minus 59 mii lei, anul trecut.

Fosta deputată din partea PSRM, Elena Hrenova, a decedat la vârsta de 70 de ani, ca urmare a infectării sale cu Covid-19, la data de 22 noiembrie.


Pub