Cei patru polițiști, răniți la protestele de ieri, rămân internați: A fost deschis un dosar penal

În urma acțiunilor de protest organizate ieri în centrul Chișinăului, Ministerul Afacerilor Interne anunță că 4 angajați ai Inspectoratului General de Carabinieri au avut de suferit din cauza altercațiilor. Astfel, angajaților MAI li s-a acordat primul ajutor medical la Institutul Medicină de urgență, după care au fost internați în Spitalul Ministerului Afacerilor Interne cu traumatisme asociate cu gradul de gravitate diferit, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne.

Foto: MAI

„Starea lor la moment este stabilă și vor continua tratamentul sub supravegherea medicilor.

În acest context, Ministerul Afacerilor Interne condamnă acțiunile agresive ale unor participanți la evenimentele de protest și reiterează despre faptul că pentru nesubordonarea dispoziției sau cererilor legitime ale angajaților instituțiilor de ocrotire a normelor de drept și pentru ultragierea, amenințarea cu vătămarea integrității corporale sau sănătății persoanei cu funcții de răspundere Codul penal presupune sancțiuni aspre.

Pe faptul încălcărilor admise de către participanții la protest, a fost inițiat un proces penal conform art.287 alin. (3) și 349 alin. (1) Cod Penal al Republicii Moldova, iar pentru încălcarea prevederilor Regulamentului circulației rutiere au fost pornite mai multe proceduri contravenționale.

Totodată, menționăm că instituțiile responsabile din cadrul MAI, care asigură ordinea publică în cadrul evenimentelor în masă, activează și acționează în strictă conformitate cu legea și cu protocoalele interne. În acest sens, mijloacele speciale se aplică în cazurile prevăzute de Legea. 218 din 19.10.2012 și conform regulilor stabilite. În acest caz Anexa 1: a) pentru respingerea atacurilor asupra oamenilor, asupra propriei persoane şi a altor persoane antrenate în asigurarea ordinii şi siguranţei publice, c) în timpul asigurării şi restabilirii ordinii publice, pentru curmarea dezordinilor în masă şi a încălcărilor în grup a ordinii publice și d) pentru respingerea atacurilor asupra unor clădiri, încăperi, obiective sau mijloace de transport, indiferent de apartenenţa lor, sau în timpul eliberării obiectelor deja ocupate.

Suplimentar, menționăm că carabinierii și polițiștii antrenați în asigurarea ordinii publice la protestul de ieri, din fața Parlamentului nu au aplicat mijloace speciale împotriva reprezentanților mass-media, mai exact aceștia se aflau în misiune de serviciu în mijlocul acestor acțiuni și asta presupune inclusiv riscurile la care se supun jurnaliștii în momentul documentării unor fapte. Susținem libera exprimare și am fost mereu pentru mediatizarea și transparența tuturor activităților noastre, astfel regretăm faptul că unii reporteri au avut de suferit fiind alături de protestatari în momentul aplicării gazelor lacrimogene.

Recomandăm organizatorilor să respecte legea în momentul întrunirilor publice și să protesteze pașnic, să manifeste un comportament decent și o atitudine responsabilă față de angajații MAI care sunt la datorie pentru a asigura buna desfășurare a acestor acțiuni. Nu în ultimul rând, să nu admită abateri de la regulile impuse prin Hotărârile emise de Comisia Națională Extraordinară de sănătate publică, în vederea neadmiterii răspândirii Covid-19.

Pe faptul încălcărilor admise de către participanții la protest, a fost inițiat un proces penal conform art.287 alin. (3) și 349 alin. (1) Cod Penal al Republicii Moldova , iar pentru încălcarea prevederilor Regulamentului circulației rutiere au fost pornite proceduri contravenționale”, se arată într-un comunicat al MAI.

Potrivit polițiștilor, deși au fost somați de agenții de patrulare să înceteze acțiunile ilegale, fermierii au continuat deplasarea până la sediul Parlamentului Republicii Moldova, unde o parte din protestatari au rupt cordonul de polițiști, intrând în altercații cu forțele de ordine, concomitent cei cu tehnică agricolă înaintând pe scările din scuarul Parlamentului.


Pub