Reacția Ministerului Afacerilor Externe al României la proiectele de lege votate de PSRM și „Pentru Moldova” la ultima ședință a parlamentului

parlament
Foto: flickr.com/parlamentul RM

Ministerul Afacerilor Externe al României a venit cu o reacție la legile adoptate ieri de PSRM și Platforma parlamentară „Pentru Moldova”. Potrivit unui comunicat publicata pe pagina oficială a ministerului, legile adoptate vor avea efecte negative pentru dezvoltarea Republicii Moldova, stabilitatea financiară și credibilitatea sa internațională.

În calitate de unul dintre principalii parteneri ai Republicii Moldova, România reiterează îngrijorarea cu privire la deciziile nedemocratice și netransparente adoptate pe 16 decembrie 2020 de această coaliție parlamentară, fără respectarea normelor parlamentare în vigoare, fără o consultare publică adecvată, fără a ține cont de principiile statului de drept.

„România a luat notă de faptul ca există contestări puternice ale societății civile din Republica Moldova în raport cu aceste legi, fiind pusă în discuție constituționalitatea lor. Această situație, cumulată cu lipsă de transparență și ignorarea avizelor din partea instituțiilor specializate, indică faptul că procesul legislativ menționat nu este de natură să servească intereselor legitime ale cetățenilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe al României.

România consideră că Moldova are nevoie de relații de cooperare corecte și eficiente cu instituțiile financiare internaționale, cu UE și cu statele vecine, bazate pe respect reciproc și predictibilitate, pentru ca astfel să poată asigura prosperitatea tuturor cetățenilor săi. „Adoptarea de o asemenea manieră a unor legi precum cea privind funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul R. Moldova, legea bugetului de stat, modificarea și completarea Codului serviciilor media audiovizuale sau abrogarea «legii miliardului» nu contribuie la acest deziderat”, se mai arată în comunicat.

Amintim că PSRM împreună cu „Pentru Moldova” au votat ieri seara, 16 decembrie, mai multe proiecte de lege. Mai mulți deputați din opoziție au spus că legile au fost votate cu mai multe nereguli și că acestea încalcă grav constituția.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente