Judecătoarele Tatiana Bivol și Angela Vasilenco nu vor mai examina dosarele furtului miliarudului

Irina Odobescu
17/12/2020
Colaj: CIJM

Judecătoarele Tatiana Bivol și Angela Vasilenco au fost excluse din completele de judecători specializați pentru examinarea dosarelor care vizează furtul miliardului. Magistratele au decis anterior rejudecarea dosarului în care omul de afaceri Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare. 

Deși președintele Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, a semnat o dispoziție în acest sens pe 1 decembrie, acesta a apărut pe site-ul instațelor de judecată peste două săpămâni. 

Completul de judecători care va examina furtul miliardului, conform dispoziției, va fi substituit cu judecătorii Alexandru Negru și Angela Catană. 

Anticoruptie.md a scris despre magistrata Tatiana Bivol, care ar fi avut negat că are ceva în comun cu procesele judiciare privind companiile controlate de omul de afaceri Veaceslav Platon sau cu instituțiile de supraveghere ale sistemului financiar (BNM și CNPF).

Reacția Tatianei Bivol a fost provocată de o scrisoare a Serviciului de Informații și Securitate adresată Consiliului Superior Magistraturii în care solicită să ia măsuri urgente în privința unor judecători care ar fi sub influența controversatului om de afaceri Veaceslav Platon.    

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a depus la sfârșit de septembrie o sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii și la Ministerul Justiției privind formarea completelor de judecată specializate în examinarea dosarelor ce țin de fraudarea sistemului bancar.

Inițiativa prevede crearea completelor la nivelul Judecătoriei municipiului Chişinău (sediile Ciocana și Buiucani) şi Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău, cu desemnarea judecătorilor specializați în soluționarea acestei categorii de dosare.

Irina Odobescu
17/12/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii