(video) 4 polițiști au ajuns la spital după protestele violente la Parlament

Patru angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost transportați la spital după altercațiile care au avut loc astăzi în fața Parlamentului. Potrivit unui comunicat emis de poliție, aceștia s-au ales cu diverse traumatisme. Totodată, a fost pornit un proces penal conform art.287 alin. (3) și 349 alin. (1) Cod Penal al Republicii Moldova pentru încălcările admise de unii protestatari și pornite proceduri contravenționale pentru încălcarea prevederilor Regulamentului circulației rutiere

Foto: captură video

Acțiunea de protest din centrul capitalei a început la ora 10:00, în fața sediului Guvernului Republicii Moldova.

Potrivit polițiștilor, deși au fost somați de agenții de patrulare să înceteze acțiunile ilegale, aceștia au continuat deplasarea până la sediul Parlamentului Republicii Moldova, unde o parte din protestatari au rupt cordonul de polițiști, intrând în altercații cu forțele de ordine, concomitent cei cu tehnică agricolă înaintând pe scările din scuarul Parlamentului.


Pub