Trei luptătoare din Moldova s-au calificat în finala Cupei Mondiale de la Belgrad

Luptătoarele moldovene Anastasia Nichita, Mariana Cherdivară și Irina Rîngaci s-au calificat în finala Cupei Mondiale de la Belgrad. Toate trei au obținut până acum câte două victorii.

Foto: olympic.md

La 57 kg, Anastasia Nichita le-a învins categoric pe italianca Arianna Carieri și turcoaica Mehlika Ozturk. În finală, Anastasia o va întâlni mâine pe indianca Anshu Anshu. Eleva lui Tudor Cîrlan este singura luptătoare moldoveană calificată deocamdată la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

La 59 kg, Mariana Cherdivară a dispus de ucraineanca Katerina Zelenickh și turcoaica Elif Yanik. În ultimul act, ea se va duela cu rusoaica Svetlana Lipatova.

La 65 kg, Irina Rîngaci le-a învins pe azera Elis Manolova și turcoaica Asli Demir. În finală, luptătoarea de doar 19 ani o va întâlni pe ucraineanca Tetiana Rizhko.

Șanse de a urca pe podium le are și Mariana Draguțan. În această seară, ea va concura în finala mică a categoriei de greutate 55 kg împotriva polonezei Katarzyna Krawczyk.


Pub