Cheltuielile de repatriere a cetățenilor R. Moldova, decedați în străinătate vor fi acoperite parțial de stat

Cheltuielile de transportare de peste hotare a corpurilor neînsuflețite ale cetățenilor Republicii Moldova, vor fi acoperite parțial de stat. Un proiect în acest sens a fost aprobat astăzi, în cadrul Ședinței Guvernului.

Foto: 7news.com.au

Dacă anterior se compensau parțial doar cheltuielile pentru transportarea corpului neînsuflețit, atunci redacția nouă prevede compensarea cheltuielilor și pentru incinerarea și transportarea urmei mortuare.

Potrivit documentului, beneficiarii eligibili de compensarea parțială a cheltuielilor de transportare pot fi doar cetățenii moldoveni, domiciliați în Republica Moldova cel puțin de jumătate de an în ultimele 12 luni, până la depunerea cererii.

Se completează cu reglementarea cazului în care sunt mai muți beneficiari eligibili, compensația, care nu va depăși în total 50 mii lei, va fi repartizată proporțional. Suma maximă a compensației rămâne aceeași, de 50 mii lei. Cererea va putea fi depusă la structura teritorială de asistență socială de la locul de trai, care va fi transmisă ulterior la Agenția Națională Asistență Socială.

De asemenea, proiectul concretizează procedura de stabilire a ajutorului material anual în cazul persoanelor condamnate sau deținute în instituții penitenciare.

Mijloacele necesare pentru compensarea parțială a cheltuielilor respective sunt finanțate din Fondul de susținere a populației și propuse în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2021.


Pub